În cadrul unei colaborări instituționale ample, Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Centrul Cutural Județean Arad, Forumul Cultural Austriac la București și Asociația Culturală Musikforum Europa Arad organizează, sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Republicii Austria la București și al Consulatului Onorific al Republicii Austria la Timișoara, în perioada 2 – 5 iunie a.c., o suită de manifestări culturale de excepție grupate în cadrul Zilelor Culturii Austriece la Arad.
Între invitații care și-au anunțat prezența se regăsesc personalități marcante ale diplomației și vieții culturale din Austria și din România, precum Alteța Sa, Prințesa Anita de Hohenberg, nepoata Prințului Moștenitor al Austriei, Franz Ferdinand, Excelența Sa, domnul dr. Michael Schwarzinger, Ambasador al Republicii Austria la București, Excelența Sa, domnul av. Vasile Onofrei, Consul Onorific al Republicii Austria la Timișoara, Excelența Sa, domnul mag. Andreas von Bardeau, Consul Onorific al României la Graz/Austria, Excelența Sa, domnul Dipl. Ing. Gerhard Egermann, Consul Onorific al României la Eisenstadt.
Această primă ediție a Zilelor Culturii Austriece la Arad reprezintă primul pas spre o colaborare pe termen lung între județul Arad și Landurile Austriei, cu precădere cu Burgenland, colaborare ce va avea loc nu doar în plan diplomatic, cultural și social, dar și economic și educațional.
Prezentarea evenimentelor programate în cadrul Zilelor Culturii Austriece la Arad
Începutul Epocii Moderne în contextul socio-cultural al Austriei de acum 100 de ani este tema în jurul căreia se grupează evenimentele prezentate publicului arădean în cadrul Zilelor Culturii Austriece la Arad.
Pe parcursul celor patru zile dedicate culturii austriece, publicul arădean va avea ocazia să cunoască mai îndeaproape artiști și oameni de cultură din Austria, precum și creațiile acestora. Invitații sunt nume de referință ale vieții culturale austriece, recunoscute la nivel mondial, oameni de cultură și artiști care au marcat prin activitate traiectorii distincte în domeniile de specialitate în care se exprimă și se manifestă. Regizori, istorici de artă, scenografi renumiți, precum Robert Dornhelm, Manfred Waba, Dr. Stefan Kutzenberger, muzicieni apreciați și recunoscuți pe marile scene ale lumii, între care menționăm înainte de toate numele domnului Gerald Wirth, cvartetul de coarede Wiener Salonquartett și ansamblul de muzică world Donauwellenreiter, cu toții vor oferi publicului arădean începând de luni, 2 iunie până joi, 5 iunie, un spectacol cultural la cel mai înalt nivel, cu ecou în întreaga țară.
Expoziția ”Anul 1914 – (Ne)liniștea dinaintea furtunii – 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial”
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial. Întreaga lume era zguduită în urmă cu un secol, după atentatul de la Sarajevo, finalizat cu asasinarea Prințului Moștenitor al Austriei, Franz Ferdinand.
Se deschidea unul dintre cele mai dramatice capitole înscrise în istoria lumii. Urma să se destrame imperii, să se reașeze orânduiri sociale, să se traseze noi granițe statale, un salt calitativ, o revoluție golbală a societății umane. Europa intra într-o nouă epocă, Epoca Modernă.
Forumul Cultural Austriac la București a organizat anul acesta o expoziție itinerantă cu titlul ”Anul 1914 – (Ne)liniștea dinaintea furtunii – 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial”, pe care o va prezenta la Arad în premieră națională, în cadrul Zilelor Culturii Austriece la Arad.
Expoziția surprinde într-o serie de imagini și texte cele mai importante aspecte ale contextului socio-cultural austriac de acum 100 de ani. Ea va fi deschisă publicului în perioada 3 iunie-13 iulie, zilnic între orele 8-18, în spațiul expozițional de la Consiliul Județean Arad.
În cadrul Deschiderii Oficiale a Zilelor Culturii Austriece la Arad, luni, 2 iunie a.c., la sediul Consiliului Județean Arad, va avea loc vernisajul expoziției. Domnul dr. Stefan Kutzenberger, de la Universitatea din Viena, unul dintre curatorii expoziției, va susține cu această ocazie o conferință. Evenimentul va fi moderat de către apreciatul jurnalist român Emil Hurezeanu.
No Comments
Comments for Zilele Culturii Austriece la Arad are now closed.