Alianţa Creştin Liberală Arad îşi continuă programul de a investi în tineri pentru ca aceştia să îşi poată dezvolta competenţele şi abilităţile. Astfel, Raluca Simina Ţuţuianu, Adina Crişan, Alecsandra Mărginean şi Mihai Chindriş, cu toţii membrii ai Organizaţiei de Tineret ACL Arad, au participat, în perioada 19-21 septembrie, la modulul de „Politici sociale şi de sănătate”, din cadrul „Programului de Excelenţă în Politică” organizat de Fundaţia „Konrad Adenauer, modul al cărui coordonatori au fost prof. univ. dr. Maria Moţa şi Florin Şari, coordonator de programe din cadrul fundaţiei.
La curs a fost prezent şi deputatul arădean Claudia Boghicevici, în calitate de parlamentar al Alianţei Creştin Liberale şi de colaborator al Fundaţiei „Konrad Adenauer” pe teme sociale.
Printre lectorii prezenţi la eveniment s-au numărat: Sven-Joachim Irmer, directorul Fundaţiei „Konrad Adenauer” pentru România şi Republica Moldova; co-preşedinţii Organizaţiei de Tineret ACL, Florin Alexe şi Sorin Moldovan; dar şi fostul europarlamentar şi fost lider al tinerilor democrat-liberali, Petru Luhan.
No Comments
Comments for Alianţa Creştin Liberală continuă să investească în tineri are now closed.