Consilierul local municipal Ovidiu Moșneag îi acuză pe cei din PSD Arad, în frunte cu deputatul Flavius Măduța și Ilie Cheșa, acesta din urmă fiind cunoscut sub porecla „Bilă”, de faptul că se cred stăpânii Aradului, la fel cum președintele PSD, Victor Ponta, se crede stăpânul României.
„Știm că PSD e un fel de partid-stat, iar aceștia, în frunte cu plagiatorul Victor Ponta, care este dependent de pușcăriașul Voiculescu, se cred stăpânii României. Ei cred că România este a lor. Se pare că, în același timp, deputatul Măduța și prietenul său <Bilă> se cred stăpânii Aradului. Aceștia repetă continuu faptul că au contracte de închiriere pentru bannerele electorale montate prin Arad, ori din moment ce stâlpii pe care sunt amplasate acele bannere sunt ai Primăriei Municipiului Arad, iar la primărie nu există astfel de contracte, acestea nu au cum să fie în legalitate. Atât Hotărârea nr. 186 a Consiliului Local al Municipiului Arad, adoptată în 10 iulie 2006, cât și Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, actualizată până la 27 iunie 2014, specifică foarte clar legalitatea sau ilegalitatea acestor materiale și faptul că afișajul este permis numai cu acordul scris al proprietarilor sau, după caz, al deținătorilor”, a declarat consilierul local municipal Ovidiu Moșneag.
Totodată, consilierul ACL spune că atât el, cât și arădenii, așteaptă ca cei din PSD să facă și altceva decât scandal, cum ar fi să se zbată pentru interesele arădenilor și să ceară Guvernului Ponta să aloce bani pentru Arad și pentru proiectele acestui județ.
No Comments
Comments for Măduța și „Bilă” se cred stăpânii Aradului, așa cum Ponta se crede stăpânul României are now closed.