Nu mai puțin de zece medalii au cucerit halterofilii de la CS Municipal Arad la Campionatul Naţional de haltere pentru seniori, desfășurat la Onești. Așa cum deja ne-am obișnuit performerul delegaţiei arădene este fost triplul medaliat european de juniori, Florin Vizitiu. În cadrul categoriei 62 kg., acesta a reușit să cucerească trei medalii de aur cu următoarele rezultate: 115 kg. la smuls, 140 kg. la aruncat şi un total de 255 kg.
Deloc neglijabile au fost și rezultatele celorlalți sportivi arădeni: Cat. 56 Kg – Adrian Antal, loc III, smuls, 85 kg. şi loc IV, aruncat 95 kg. şi total 180 kg.; Cat. 56 Kg – Emanuel Danciu (13 ani, component al Centrului Olimpic Bistrița), loc V, smuls, 58 kg, aruncat, 80 kg şi total, 138 kg.; Cat. 69 Kg – Teodor Bilegan, loc III, smuls, 120 kg şi total, 270 kg şi loc IV, aruncat, 150 kg; Cat. 77 Kg – Sebastian Călugăreanu, loc II, smuls, 120 kg. şi total, 270 kg; loc IV, aruncat, 150 kg; Cat. plus 105 Kg – Adrian Lingurar, loc III, smuls, 137 kg şi loc V, aruncat 160 kg şi total, 297 kg. Toți cei enumerați mai sus sunt pregătiți de antrenorii Adrian Jigău și Pavel Sebeșan
Un rezultat bun a înregistrat și sportivul legitimate la CSM Arad și pregătit de Adrian Crișan la Cat. plus 105 Kg – Paul Pantea, loc II, smuls, 138 şi loc IV, aruncat, 161 şi total, 299.
„Sunt foarte mulțumit de comportamentul sportivilor noștri, au avut un comportament bun la un Campionat Național de seniori, ținând cont că majoritatea sunt juniori și chiar cadeți. Florin Vizitiu a demonstrat încă odată că are calități deosebite pentru vârsta lui, dar așteptăm să vedem ce părere au și cei din conducerea CSM-ului, având în vedere că se apropie Gala Premiilor CSM”- a declarat Adrian Jigău
Tot la Onești a avut loc și un program intitulat „Socrate Temelie” unde s-au făcut analize competitive, selecții pentru acest sport numit, haltere. Aradul a avut doi sportivi de la CSM înscriși în acest program; Vizitiu Adelina (sora lui Florin Vizitiu) născută în anul 2005, care în cadrul cat. 32 kg a reușit; smuls 22 kg, aruncat 35 kg. și un total de 57 kg. Cel de-al doilea a fost Krupla Cosmin – la 29 kg care a smuls 28 kg., aruncat 38 kg. și un total de 66 kg. Într-un cuvânt există deja semen că viitorul halterelor arădene este asigurat.
Un astfel de program va fi implementat și în orașul nostru fiind coordonat de Pavel Sebeșan, rolul principal fiind acela de a căuta și șlefui noi talente, copii nascuti 2005-2006. Deja din acest program fac parte; Danciu Denisa, Danciu Denis, Molnar Cristian, Andron Cristian și Lazăr Bologa.
No Comments
Comments for Halterofilii de la CSM au „smuls” zece medalii la C.N. de la Onești are now closed.