Co-președintele Organizației de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Bogdan Boca, îi dă o replică co-președintelui ALDE Arad, după ce acesta din urmă declarase că atmosfera din PNL nu este una bună, spunând că acesta este în permamență confuz și bulversat.
„Nu putem să nu observăm că domnul Ciupe este într-o permanentă stare de confuzie. Probabil că evenimentele politice petrecute în ultimul an și al căror martor a fost domnul Ciupe l-au cam bulversat. Situația în care se află domnul Ciupe în acest moment este cu atât mai comică, cu cât acesta a ales să devină un «veritabil» traseist politic. Părăsind vechiul Partid Național Liberal de frica fuziunii cu Partidul Democrat Liberal, amăgit fiind de promisiunile deșarte ale lui Călin Popescu Tăriceanu, domnul Ciupe a devenit «independent» politic prin celebra ordonanță a traseiștilor, apoi a devenit membru al Partidului Național al Mediului, pentru ca mai apoi, după mai multe încercări, să devină liberal-reformator. Nici nu s-a obișnuit bine cu numele partidului, că domnul Ciupe s-a trezit într-o altă alianță, culmea, liberal-democrată, alături conservatorii lui Felix. Acest șir de evenimente au creat o oarecare confuzie în mintea domnului Ciupe, confuzie din care au rezultat și declarații cu privire la starea de spirit din PNL și la numărul de semnături pe care PNL l-a strâns pentru demiterea premierului Victor Ponta. În calitate de membru al noului PNL, dar și ca fost membru al vechiului PNL, îl asigur pe domnul Ciupe că atmosfera din partid este una nu bună, ci foarte bună. Totodată, îi spun că este confuz și că PNL nu a anunțat niciodată micșorarea targetului de semnături pe care ni l-am propus și că până în acest moment aproape 30.000 de arădeni au semnat pentru demiterea lui Victor Ponta. În ceea ce privește alegerile locale de anul viitor, domnul Ciupe nu are de ce să-și facă probleme în privința procentului pe care PNL îl va avea în județul Arad, pentru că acesta va fi cu siguranță unul bun, în conformitate cu oamenii cu care partidul nostru va veni în fața arădenilor”, a declarat Bogdan Boca, co-preşedinte al TNL Arad.
No Comments
Comments for Ionel Ciupe, în permanență confuz și bulversat are now closed.