Co-președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Andrei Fuliaș, spune că președintele ALDE Arad, consilierul județean Mircea Purcaru, a fost atât de mult preocupat de ceea ce se întâmplă în PNL Arad și nu în partidul său, încât s-a trezit dintr-o dată că a pierdut și singurul primar pe care ALDE l-a avut în județul Arad.
„Așa cum am mai afirmat și în alte rânduri, deși cred că toată lumea a observat acest lucru, probabil că domnul Purcaru a avut parte de multe nopți albe din cauza grijilor pe care le poartă Partidului Național Liberal. Acesta a bifat nenumărate ieșiri publice vorbind în permanență despre ceea ce își imagina dânsul că se petrece în PNL. În tot acest timp, domnul Purcaru a uitat să-și vadă de ceea ce se petrece în PC, mai nou ALDE. Iată că, acum câteva zile, partidul al cărui președinte este domnul Purcaru a pierdut și singurul primar pe care îl avea în județul Arad. Asta după ce, rând pe rând, a pierdut aproape toți consilierii locali și județeni. Astfel, primarul ALDE (PC) al comunei Zărand, Ioan Florin Moț, a fost demis de către Prefectul Județului Arad, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită. În consecință, poate că în sfârșit are și domnul Purcaru un subiect pentru obișnuitele conferințe de presă săptămânale, un subiect altul decât ceea ce crede el că se întâmplă în PNL, mai ales dacă luăm în calcul faptul că despre proiecte de hotărâre – în calitate de consilier județean – sau despre orice fel de realizări pentru cetățeni nu poate vorbi, pentru că acestea nu există”, a declarat Andrei Fuliaș, co-președinte al Organizației Județene de Tineret a PNL Arad.
No Comments
Comments for Andrei Fuliaș: „Gândindu-se numai la PNL, Purcaru a pierdut singurul primar pe care îl avea partidul său” are now closed.