Lucian Riviș-Tipei, consilier local municipal PNL și membru AGA la SC CET Arad SA, consideră că excesele de zel politic ale membrilor PSD din Consiliul Local Municipal cu privire la situația CET-urilor nu își au rostul atunci când este necesară o gândire unitară spre binele cetățenilor.
“Am înțeles cu toții că membrii PSD din CLM nu își asumă public ce votează în ședințele de Consiliu, nici în prezent, nici în 2009 când au votat în unanimitate toți cei 21 de consilieri prezenți punctul 8, – Proiect de hotărâre privind stabilirea unor măsuri pentru divizarea SC CET Arad SA, iniţiativa consilierilor locali, reprezentanţii Consiliului Local în AGA la CET. Pe arădeni nu cred că îi interesează în acest moment câte mâini au fost ridicate în ședința C.L.M., ci vor să vadă cu ce soluții venim acum, pentru reglementarea situației. În loc să lansăm mesaje politicianiste și să arătăm cu degetul, cred că ar fi util și totodată de bun simț, față de cetățenii Aradului, să implementăm soluții practice deoarece factura la căldură nu o plătește nimeni cu vorbe goale..
Lucrăm deja la strategia care vizează creșterea operativității, performanței și calității serviciilor furnizate în scopul obținerii unui CET viabil. Prioritatea mea și a miilor de arădeni este confortul din casele oamenilor, în special acum când iarna ne bate la ușă. Am propus deja o reorganizare și eficientizare a managementului societății și a managementului muncii în societate ca urmare a investițiilor făcute și a celor care urmează a fi făcute.
Consider că este vital ca odată cu creșterea activului celor două societăți și implementarea unei strategii unitare de modernizare a acestora, să obținem soluții financiare care vor duce la creșterea bonității.
Cei din PSD spuneau, la ultima ședință a Consiliului Local, că în 2009 CET-ul avea datorii de zero lei, iar acum are peste 100 milioane ron. Dragi colegi, țin să vă reamintesc că acea datorie zero era rezultatul unui sprijin considerabil din partea Guvernului de la vremea respectivă, sprijin de care ,știm cu toții, în “Era Ponta” Aradul nu s-a bucurat. Ba mai mult, în 2012, Primăria a reușit să acceseze investiții de 10 milioane de euro pentru retehnologizarea CET din vânzarea certificatelor verzi în cadrul unui program aprobat de Comisia Europeană, fiind singura muncipalitate din România a cărui proiect a fost acceptat.
Dând dovadă de rea-voință, profitând de nepăsarea și pasivitatea parlamentarilor arădeni din propria sa curte, Guvernul Ponta nu doar că a blocat singurul proiect aprobat de Comisia Europeană, ba mai mult, a arătat din nou dispreț față de orașul nostru, furându-le arădenilor posibilitatea de a plăti un preț decent prin reducerea la jumătate a costului gigacaloriei.
Indiferent de culoare politică, viitorii parlamentari ai Aradului trebuie să renunțe la dezbinare și să facă un front comun. Ei vor avea din nou, nu doar oportunitatea să stopeze astfel de blocaje, care nu fac decât rău celor cărora le cer votul, dar și obligația morală să respecte interesul arădenilor și să-l pună mai presus de interesele personale.” a declarat consilierul local municipal Lucian Riviș-Tipei.
No Comments
Comments for Consilierul Lucian Riviș-Tipei: „CET Arad- probleme și soluții” are now closed.