Anunț important pentru persoanele încadrate în grad de handicap

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 01, 2016 with No Comments

dgaspc-arad

Greva declanșată la nivelul Companiei Poșta Română nu a afectat prin întârzierea transmiterii către beneficiarii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a certificatelor de încadrare.

Pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor afectați de acest eveniment sindical, prin implicarea directă a vicepreședintelui CJA, Claudia Boghicevici și cu susținere logistică din partea Consiliului Județean Arad, respectiv asigurarea mijloacelor de transport necesare, conducerea DGASPC Arad a decis ca, în această perioada, certificatele să fie înmânate direct titularilor sau reprezentanțiilor primăriilor din municipiu și județ pentru persoanele care ar fi trebuit să le primească în intervalul în care s-a derulat greva.

Ne bucurăm că am putut găsi o soluţie eficientă într-un timp scurt. Certificatele ajung la persoanele cu handicap fără ca acestea să resimtă perioada grevei”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Astfel, ca urmare a grevei spontane declanșate de angajații Poștei Române, DGASPC Arad informează că transmiterea certificatelor de încadrare în grad de handicap eliberate de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Arad și emise începând cu data 25octombrie 2016, respectiv 27 octombrie 2016, s-a realizat în graficul stabilit.

Este vorba despre un număr de 201 certificate ( 71 în municipiul Arad și 130 în județ) eliberate în perioada menționată care ajung astfel la timp la cei în drept pentru ca aceștia să poată efectua demersurile de punere în plată.

Fiind vorba despre o situație de criză, împreună cu reprezentanții Consiliului Județean Arad, am luat această hotărâre de a face tot posibilul ca beneficiarii noștri să primească aceste certificate în grad, chiar dacă în mod normal, acestea ar fi ajuns la destinatari prin serviciile poștale. Este în interesul superior al tuturor beneficiarilor care au fost expertizați de CEPAH Arad să intre la timp în posesia acestor documente care atestă încadrarea în grad de handicap pentru a putea solicita punerea în plată a dosarelor personale”, declară Erika Stark, director DGASPC Arad.

No Comments

Comments for Anunț important pentru persoanele încadrate în grad de handicap are now closed.