Românii îl serbează azi pe Sfântul Ștefan

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , ,

Published on decembrie 27, 2016 with No Comments

sfantul-arhidiacon-stefan-8

Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii, este serbat pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun.

Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de martiri creştini, pedepsiţi pentru credinţă lor.

Sfântul Ştefan era de neam ales şi provenea din semintia lui Avraam. Numele lui este de origine grecească – Stephanos – şi înseamnă “coroana”, “ghirlandă”, “cununa”.

Misiunea Sfântului Ştefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei şi credinţei sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârşi minuni.

Având acest har divin al minunilor, care-i însoţeau adesea propovăduirile, Sfântul Ştefan a stârnit furia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în faţa  Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l atât de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, cât şi de faptul că strică Legea lui Moise.

În faţă Sinedriului, Ştefan s-a apărat prezentând argumente sale solide din scripturi, arătând că legea se împlineşte prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeţi, dar nu a reuşit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate şi bătut cu pietre.

Prăbuşit sub loviturile bolovanilor aruncaţi asupra lui, Ştefan a avut totuşi puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigaşii lui: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.

Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea cei care erau ucişi cu pietre nu puteau fi înmormântaţi în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin.

Moaştele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaştele, pe mormântul său a fost scris “chiliel”, care în limba ebraică înseamnă “cununa”, pentru că el a luat, cel dintâi dintre creştini, cununa muceniciei.

În popor există convingerea că primul diacon si martir al Bisericii creștine îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme.

O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să aducem în casă icoană care-l înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

Tot în tradiţie se mai spune că pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine că în 27 decembrie să dăruim icoană Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În această zi, în biserici se pomenesc creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ştefan.

Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

Conform statisticilor, 450.901 români îşi serbează onomastică în a treia zi de Crăciun. Bărbaţi sunt 330.256, purtând numele: Ştefan (276.406), Istvan (33.410), Fănel (8.677), Fănică (5.389), Ştefănel (3.396), Ştefănuţ (2.360), Fanuță (52), Fane (562) şi Ștefănuș (4). Şi 120.645 de femei poartă nume derivate din Ştefan, cele mai multe numindu-se Ştefania (88.378), Ştefana (21.944), Fănica (8.951), Fănuța (1.040) şi Fana (332).

 

 

No Comments

Comments for Românii îl serbează azi pe Sfântul Ștefan are now closed.