Referitor la situația constatată la Secția Boli Infecțioase Adulți a Spitalului Clinic Județean de Urgență, Consiliul Județean face următoarele precizări:
-Nu Consiliul Județean este responsabil pentru managementul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad! Deciziile manageriale, felul în care s-au cheltuit sumele puse la dispoziție de către Consiliul Județean, țin de decizia managementului SCJU. Facem precizarea că managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad nu a făcut solicitări către Consiliul Județean în vederea investiției în actualul sediu al Secției de Boli Infecțioase Adulți.
-Suntem conștienți de lipsurile sistemului sanitar arădean. Tocmai de aceea, am înaintat parlamentarilor de Arad un necesar de 35 de milioane de euro pentru spitalele Aradului și sperăm ca, prevalându-se de aceste argumente, la bugetul național pe anul 2017 domnii parlamentari să obțină o finanțare cât mai consistentă pentru arădeni;
-Ministerul Sănătății a investit doar simbolic în Spitalul Județean Arad până în anul 2010, când l-a gestionat, iar asta a condus la degradarea unor corpuri de clădire și neglijarea lor cronică. În perioada 2010-2016, Consiliul Județean a investit 16,5 milioane de euro în SCJU Arad, dar ar fi nevoie de încă 35 de milioane de euro, imediat, ca Spitalul să arate așa cum și-ar dori fiecare arădean;
-În urma modificărilor legislative de la începutul anului, Consiliul Județean are un deficit estimat pe anul 2017 de 500 de mii de euro, ceea ce înseamnă că investițiile publice vor fi serios afectate și avem nevoie, așa cum le-am sesizat și parlamentarilor noștri, de alocări bugetare de la București, pentru a putea continua programul de intervenții în Spitalul Clinic Județean de Urgență;
-Încă din cursul anului 2014 Consiliul Județean Arad, în baza solicitărilor conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, a încercat rezolvarea situației funcționării deficitare a secției Boli Infecțioase Adulți, prin construirea în incinta imobilului din Arad, str. Andrenyi Karoly, nr. 2-4 a unei clădiri noi, care să cuprindă toată patologia în cauză, fiind destinata atît adulților cît și copiilor, respectiv compartimentului HIV SIDA. Astfel în conformitate cu Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 236/31.10.2014 a fost alocată în bugetul SCJU ARAD suma de 411.000 lei, pentru realizarea obiectivului de investiții intitulat ”Documentație Cladire Infecțioase”. Pentru contractarea serviciilor de proiectare, menționate anterior, în baza Hotărârii Consiliului Județean Arad nr. 30/12.02.2015 a fost alocată în bugetul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad suma de 317.000 lei. Urmare derulării procedurilor de achiziție publică efectuate de SCJU Arad, a fost desemnat câștigător ofertantul BUILDING OLM SRL Timișoara. Cu această ocazie a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 3954/20.02.2015, în valoare de 157.426,77 lei, avînd ca obiect achiziția serviciilor de întocmire documentații tehnico-economice, pentru realizarea obiectivului de investiții ”Construire cladire patologie infecțioasă în incinta spitalului clinic județean de urgență Arad”, inclusiv obținerea de către furnizor a autorizației de construire. Datorită tergiversării obligațiilor asumate de furnizor cu privire la realizarea obiectului acestui contract, termenul initial pentru predarea documentației de proiectare împreuncă cu toate avizele legale aferente proeictului precum și Autorizația de Construire a fost prelungit pînă la data de 29.02.2016. La data de 31.10.2016 conducerea SCJU ARAD, cu adresa nr. 30327 a notificat furnizorul Building Olm SRL Timișoara cu privire la neîndeplinirea obligațiilor contractuale în termenele contractuale, respectiv cu privire la încetarea de drept a contractului prin ajungerea la termen.
-Urmare a demersurilor efectuate pe lângă Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare, Consiliul Județean Arad, este notificat cu adresa nr. 229/M/03.10.2016, cu privire la faptul că pînă în prezent nu a fost formulată nici o cerere de chemare în judecată avînd ca obiect contestarea în instanță a Deciziei nr. 422/01.10.2013 prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. 1881/29.09.2004 depusă de Forumul Democrat al Germanilor din Arad, privind imobilul situat în municipiul Arad, str. Ștefan Cicio Pop, nr. 13. Jud. Arad. În consecință imobilul unde funcționează în prezent secția clinică Boli Infecțioase Adulți, este proprietatea județului Arad, motiv pentru care Consiliul Județean Arad a hotărât alocarea de fonduri pentru întreținerea sa. Conform Hotărârii Consiliului Județean Arad nr. 163/31.08.2016 în cursul anului 2016 a fost alocată suma de 100.000 lei pentru reparații la acoperișul clădirilor, urmînd ca în cursul anului 2017 să fie alocate sume suplimentare atât pentru reparații absolut necesare derulării actului medical în incinta acestui imobil, cît și pentru expertizarea clădirilor în cauză, conform solicitărilor SCJU Arad. În urma expertizei tehnice vor fi stabilite conditiile tehnice și termenii financiari în care imobilul din Arad, str. Cicio Pop, nr. 13 va trebui reabilitat în vederea funcționării în condiții proprii a unei secții avînd ca specific patologia în cauză.
Consiliul Județean Arad, Arad, 25.01.2017
Direcția Comunicare și Strategii
No Comments
Comments for Nu Consiliul Județean este responsabil pentru managementul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad! are now closed.