La inițiativa deputatului Sergiu Vlad, cu susținerea senatorului Adrian Wiener și a altor parlamentari ai USR, în aceste zile s-a depus la Parlament o propunere de lege prin care se țintește reducerea amenzilor mult prea mari acordate în prezent bicicliștilor.
În viziunea USR, mersul pe bicicletă reprezintă un mijloc de transport cu efecte benefice asupra sănătății, a poluării și a confortului urban. Administrațiile publice centrale și locale trebuie să încurajeze acest mod de deplasare, mai ales în interiorul localităților, promovând o legislație prietenoasă și asigurând infrastructura adecvată. Momentan, în cazul Aradului, niciunul dintre aceste deziderate nu este îndeplinit.
Sergiu Vlad apreciază nivelul sancțiunilor aplicate celor care circulă cu bicicleta exagerat de mare. El motivează demersul prin neconcordanța în legislație dintre reglementarea circulației biciliștilor alături de pietoni, vehicule cu tracţiune animală, conducători de animale, de coloane militare, cortegii, grupuri organizate și sancționarea lor cu două clase mai sus.
Propunerea legislativă a USR pentru modificarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevede încadrarea bicicliștilor din clasa a III-a de sancţiuni (de la 870 la 1.160 lei), în clasa I, unde amenzilor sunt de 3 ori mai mici, situându-se la un nivel rezonabil (de la 290 la 435 de lei).
Amenzile uriașe din prezent descurajează utilizarea bicicletei de către cei pentru care aceasta reprezintă un mijloc de transport alternativ și îi afectează grav din punct de vedere financiar pe cei cu mijloace materiale modeste, pentru care bicicleta nu este o alegere ci o necesitate.
No Comments
Comments for Inițiativă legislativă USR Arad pentru amenzi mai mici bicicliștilor are now closed.