Sala de sport a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, din Micalaca, a găzduit cea de-a IV-a ediție a Campionatului de Fotbal al Universității, unde au participat, 15 echipe formate din studenți români și străini. La final, câștigătorii au fost recompensați cu diplome, mingi și tricouri personalizate. Cu această ocazie, studenții au organizat și o acțiune umanitară, iar din fondurile strânse, în preajma Sărbătorilor Pascale aceștia vor oferi cadouri mai multor familii defavorizate.
Lect. univ. dr. Horațiu Papiu, șef birou studenți străini din cadrul Universității, a declarat: „Am avut bucuria să organizăm și să participăm la cea de-a IV-a ediție a Campionatului de Fotbal al Universității, la care au participat studenți străini și români. Ne bucurăm atunci când învățăm împreună, facem cercetare științifică, dar împreună ne și relaxăm și facem sport, pentru că un spirit sănătos trebuie să locuiască într-un corp sănătos. Ne bucurăm să dezvoltăm acest spirit tipic Aradului, de prietenie, conviețuire și amiciție în care fiecare are un loc binedefinit. Mergem pe această line pe care doamna rector prof. univ. dr. Coralia Cotoraci insistă foarte mult, de a oferi studenților nu numai un proces didactic la cele mai înalte standarde, dar și posibilitatea de a-și petrece timpul liber într-un mod cât mai atractiv”.
No Comments
Comments for Cupa UVVG, la fotbal are now closed.