Ce au în comun cele trei elemente?
În istorie rămân întotdeauna cei înțelepți, care se alătură progresului și reușesc să lase ceva în urma lor.
Cei guralivi și fără substanță ca Rodica Borza nu vor lăsa nimic concret în urma lor, iar istoria nu le va consemna existența.
Pasajele pe care Guvernul PSD nu le-a finalizat din 2012 rămân în istoria Aradului ca o dovadă a eșecului, nepăsării și rea-voinței unui grup de guvernanți social-democrați care au pus o frână constantă dezvoltării județului nostru.
Iar pseudo-consilierul Vărcuș, care nu face nimic altceva decât să vorbească murdar, lasă în urma sa doar mizerie. Ce fel de caracter poate avea un ales al arădenilor, un om cu frică de Dumnezeu, cum se autoproclamă domnul Vărcuș, când în plenul ședinței de CLM susține că vrea consens, respect și deschidere, iar în spatele meu jignește, înjură și face atac la persoană?!
De multe ori îmi pun întrebarea cum își vor aminti generațiile viitoare de Beniamin Vărcuș ajuns întâmplător consilier municipal, “ascuns” undeva pe lista PSD-ului ?
În istorie rămân cei care se sacrifică pentru comunitatea lor, rămân cei care muncesc, rămân faptele!
.
No Comments
Comments for Gheorghe Falcă: “Beni Vărcuș, pasajele de pe centură și Rodica Borza…” are now closed.