Plenul Camerei Deputaților a adoptat astăzi proiectul de lege nr. 466/2016 privind Centenarul Marii Uniri și al Războiului de Reîntregire, în foma finală ce urmează să fie transmisă spre promulgare Președintelui României regăsindu-se o serie de amendamente ale deputaților PSD de Arad Dorel Căprar și Florin Tripa. Prin modificările propuse, cei doi parlamentari au creat pârghiile necesare astfel încât nu doar municipiul reședință de județ, ci un număr însemnat de localități din județul nostru, inclusiv municipiul Arad, să poată fi angrenate în proiectele, acțiunile și manifestările de aniversare pe care Guvernul României, prin Departamentul Centenar, le va iniția sau sprijini în perioada 2017-2020.
Este vorba despre localitățile în care s-au născut ori și-au desfășurat activitatea corifei ai Marii Uniri din Crișana și Banat precum și localitățile în care au avut loc evenimente care au precedat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. ”Aradul nu doar că nu a fost scos din Programul de Aniversare a Centenarului, ci, dimpotrivă, actuala formă a legii permite Guvernului să coopteze Aradul în acest Program național precum și să recunoască meritele și contribuția altor localități din județul nostru în realizarea Marii Uniri. Este vorba, spre exemplu, despre orașele Ineu, Pâncota și Lipova, localități care au trimis la Alba-Iulia importante delegații, dar și despre comune din județul nostru, cum sunt Beliu – comuna în care s-a născut Vasile Goldiș, Șiștarovăț – satul natal al lui Ioan Suciu, sau Conop – localitatea în care și-a petrecut ultimii ani din viață Ștefan Cicio-Pop. Toate aceste localități, toate aceste comunități locale, merită – alături de municipiul Arad – să le fie recunoscut rolul în actul Unirii de la 1 Decembrie 1918. Pentru ca acest lucru să se întâmple, proiectul de lege – inițiat de PNL și din a cărui formă inițială Aradul era absent – a fost adus, prin amendamentele propuse de noi, la actuala formă, adoptată astăzi, o formă a echilibrului și consensului” – declară deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad.
Legea Centenarului reglementează totodată și o serie de mecanisme puse la dispoziția Președintelui României, a celor două camere ale Parlamentului României și a Guvernului României în scopul de a facilita planificarea și desfășurarea acțiunilor de aniversare a Centenarului. În acest sens, sunt instituite o serie de distincții și medalii, atât de comemorare a Primului Război Mondial cât și de celebrare celor 100 de ani de la formarea statului național unitar modern român, a căror conferire se va realiza cu implicarea Academiei Române. Nu în ultimul rând, legea prevede constituirea unei Comisii speciale a Camerei Deputaților și Senatului dedicată Centenarului, organism comun al celor două camere ale Parlamentului, care va conlucra cu Departamentul Centenar din cadrul Guvernului României și cu Departamentul similar înființat la nivelul Administrației Prezidențiale, în vederea implementării Programului Național de Aniversare a Centenarului României elaborat de Guvern pe baza propunerilor autorităților administrației publice centrale și locale, ale altor instituții, companii de stat, regii autonome și ale cultelor religioase legal recunoscute în România.
De menționat faptul că Proiectul de lege a beneficiat atât de susținerea grupurilor parlamentare ale PSD și ALDE, cât și a opoziției PNL și USR, respectiv a UDMR și a celorlalte minorități naționale reprezentate în Parlament. Astfel, în pofida declarațiilor politice, izolate, prin care sunt exprimate opinii negative față de inițiativa legislativă, proiectul de lege a generat un consens politic major care întărește importanța anului 2018 și implicațiile acestui moment aniversar la nivelul întregii societăți.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Dorel Căprar : Legea privind Centenarul Unirii, o formă a echilibrului și consensului, face dreptate Aradului are now closed.