Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a judeţului Arad a organizat, astăzi, 26 mai, simpozionul cu tema “Noile coordonate ale arbitrajului comercial spre o procedură modernă în sprijinul mediului de afaceri”.
Evenimentul s-a desfășurat la sediul CCIA Arad, cu participarea unor invitați cu o extinsă experiență în arbitrajul intern și internațional: președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prof. Univ. Dr. Ștefan Deaconu, Decanul Baroului Arad, Av. Conf. Univ. Dr. Cristian Alunaru, Decanul Colegiului Consilierilor Juridici Arad, jurist Aurelian Roland Boiț, președintele Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă CCIA Arad, Av. Incze Arpad.
Domnul Ştefan Deaconu a prezentat în cadrul simpozionului noul proiect de reguli de procedură arbitrală, lansat în dezbatere publică, al cărui principal obiectiv este de a îmbunătăţi funcţionarea arbitrajului comercial din România şi de a-l armoniza cu nevoile mediului de afaceri.
“Dorim o revigorare a arbitrajului şi sperăm să arătăm că va fi mereu un mod de soluţionare rapidă şi eficientă a litigiilor dintre comercianţi”, a declarat Ştefan Deaconu, Preşedintele Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial de pe lângă CCIR.
În cadrul simpozionului a avut loc lansarea de carte cu titlul “Arbitrajul. Repere esențiale. Practică arbitrală – comentată”, semnată de domnul avocat Bogdan Ionescu, arbitru al Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă CCIA Arad.
Lansarea acestei cărți s-a încadrat perfect în tematica simpozionului, a cărui misiune a fost de a oferi soluții practice în sensul restaurării încrederii profesioniștilor în această modalitate de justiție alternativă, prin expunerea și discutarea noilor Reguli de procedură arbitrală, precum și a problemelor practice privind protecția intereselor profesioniștilor.
“Curtea de Arbitraj Comercial are o activitate neîntreruptă de peste 63 de ani, iar avantajele oferite de această alternativă la instanța judecătorească sunt incontestabile. Ne-am bucurat să avem specialiști de renume în dreptul comercial, le mulțumesc pentru împărtășirea expertizei proprii cu specialiștii arădeni, participanți la simpozion. Îl felicit pe domnul avocat Bogdan Ionescu pentru cartea lansată, sunt sigur că această lucrare poate oferi un bagaj informaţional necesar, util, practic și accesibil, chiar și unui profan în arbitraj, după cum spune chiar autorul”, a declarat președintele CCIA Arad, arh. Gheorghe Seculici.
No Comments
Comments for Gheorghe Seculici: Îl felicit pe domnul avocat Bogdan Ionescu pentru cartea lansată are now closed.