Cele trei eleve de nota 10 ale Aradului la examenul de Evaluare Naţională, Liana Ştefania Bonca, Oana Cătălina Maghiari și Ciul Oana Andreea, au avut parte de o surpriză plăcută. Ele au primit pe scena Teatrului de Vară diploma „Arădeni cu care ne mândrim”, din partea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea.
„Performanţa celor trei fete este impresionantă. În spatele acestor rezultate este multă muncă, sacrificii, inteligenţă şi voinţă. Ele merită aprecierea Aradului, merită să fie cunoscute de publicul larg. De aceea, am ales să le acordăm diplomele într-un cadru special, la Teatrul de Vară. A fost un moment frumos atât pentru cele trei eleve cât şi pentru publicul numeros care le-a aplaudat cu generozitate. Felicitări celor trei eleve, părinţilor care le susţin zi de zi, profesorilor care muncesc alături de ele. Felicitări tuturor elevilor care au obţinut rezultate meritorii la acest examen, chiar dacă nota finală nu a fost 10 curat şi succes tuturor celor pe care îi aşteaptă alte examene importante. Susţinem performanţa în educaţie, pentru că doar prin ştiinţă de carte putem construi o societate mai bună, prosperă, liberă în viitor”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
No Comments
Comments for Sute de arădeni au aplaudat elevele de zece la Evaluarea Naţională! are now closed.