Nici nu a început bine noua sesine parlamentară, că dezvăluirile legate de abuzurile membrilor Guvernului PSD-ALDE se țin lanț. Protestele legitime ale românilor din țară și din diaspora, din data de 10 august, au reprezentat fără îndoială semnalul că toleranța românilor fașă de această guvernare nocivă este minimă, oamenii fiind sătui de promisiuni goale de conținut, fără nicio legătură cu realizările concrete.
Senatorul PNL, Ioan Cristina, explică care este contextual în care o nouă criza politică se poate isca încă de la începutul sesiunii: „Degeaba a cerut PNL în nenumărate rânduri demisia acestui Guvern incompetent și servil liderului unic, Liviu Dragnea, pentru că majoritatea monolit a PSD-ALDE s-a baricadat în jurul acestuia, asigurând unanimități rușinoase în momentele cheie ale dezbaterilor parlamentare. Așa cum era de așteptat, momentul unanimităților a trecut, iar contestarea unora dintre miniștri, în frunte cu ministrul de Interne Carmen Dan, vine chiar din interiorul partidului stat. Nefiind prima data când activitatea acestui ministru este suspicionată a fi la limita cadrului legal, o clarificare a acuzelor legate de subordonarea serviciului de informații a Ministerului de Interne în scopuri ilicite, de șantaj a unor colegi sau adversari politici este imperios necesară!”
Totodată, senatorul PNL de Arad, Ioan Cristina, a precizat: „fuga de responsabilitate a ministrului Carmen Dan, care a făcut tot posibilul pentru a nu se prezenta la audierile cerute de opoziție în cadrul comisiei parlamentare de specialitate, respective Comisia de Apărare din Senat, dovedește clar că are ceva de ascuns! Ca și în alte situații, alianța PSD-ALDE se folosește de majoritatea pe care o deține în Parlament, inclusiv în comisiile de specialitate, pentru a proteja camarila politică de răspundere”
În final, senatorul PNL Arad, Ioan Cristina a concluzionat: „PNL respinge în mod categoric comportamentul abuziv al jandarmilor, care au acționat inuman împotriva unor cetățeni ce protestau pașnic iar ministrul Carmen Dan trebuie să răspundă în fața legii pentru că a permis unei structurri subordinate să acționeze astfel. Sustragerea de la audireri confirmă implicarea direct a doamnei ministru iar pentru PNL acest comportament reprezintă un motiv sufficient e grav pentru a cere, printr-o moțiune simplă depusă în Parlament, demiterea doamnei ministru!”
No Comments
Comments for Ioan Cristina (PNL): “Ministerul de Interne- mărul discordiei PSD-iste” are now closed.