Wesley Jobello, 28 de ani, mijlocaș de bandă, este ultima achiziție a UTA-ei. Fotbalistul a fost monitorizat de Gabriel Glăvan, analistul video al lui Ilie Poenaru și șef al scouterilor arădeni, iar la începutul săptămânii a fost urmărit „live” la un amical în Franța. „Bătrâna Doamnă” i-a făcut o ofertă, care a fost acceptată, iar de mâine francezul cu origini martinicane se alătură lotului „alb-roșu”.
Clubul UTA a remis un comunicat legat de noua achiziție:
„Wesley Georges Jobello este noul mijlocaş de bandă al UTA-ei. Născut pe 23 ianuarie 1994, internaţionalul din Martinica s-a născut în Gennevilliers, în Franţa. A început fotbalul la Melun, iar în 2012 a trecut la academia celor de la Olympique de Marseille. A debutat în 2012 în Ligue 1 într-o înfrângere a lui Marseille în faţa celor de la Sochaux. A mai trecut în carieră pe la Clermont Foot, Gazelec Ajaccio, Coventry City şi Boulogne. A evoluat pentru naţionalele de U17 şi U18 ale Franţei, dar la seniori a optat pentru naţionala statului Martinica pentru care a jucat în trei meciuri şi a înscris un gol.
Jobello a semnat un contract valabil pe o perioadă de doi ani.
Mijlocaşul stânga poate evolua şi în partea dreaptă, iar în palmares are Cupa Ligii Franţei, dar şi o medalie de vicecampion al Franţei, ambele cu Marseille.
Îi urăm bun venit şi mult succes alături de noi!”
No Comments
Comments for Wesley Jobello, întărește linia mediană a UTA-ei are now closed.