Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, promovat de Guvernul Ponta prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei publice, judeţul Arad primeşte bani pentru mai multe obiective, în sumă de 8 milioane de lei, aproape 2 milioane de euro. „Lista obiectivelor cuprinde primării de toate culorile politice. Suma cea mai mare de bani este prevăzută pentru drumul Arad – Seleuş, 3,5 milioane de lei, obiectiv pentru care au fost alocaţi bani şi anul trecut. Din păcate, o bună parte din aceşti bani nu vor fi folosiţi pentru lucrări noi, ci pentru plata unor lucrări deja efectuate. Guvernarea trecută, în care cei de la PDL se lăudau cu mari investiţii, a dispus lucrări fără să asigure şi resursele de finanţare. Este şi cazul celor două pasaje de pe centura Aradului, pentru care banii alocaţi în acest an s-au dus spre achitarea lucrărilor din 2011. Prezentăm opiniei publice lista finanţărilor prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru a pune punct minciunilor propagate de diferiţi oameni politici, care acuză Guvernul Ponta că nu alocă fonduri pentru judeţul Arad. Reamintesc faptul că Guvernul Ponta a alocat sume importante de bani pentru plata datoriilor Spitalului Judeţean şi că în judeţul Arad se derulează proiecte importante de infrastructură: reabilitarea căii ferate Arad – Simeria sau autostrada Arad – Nădlac, unde a fost reluată licitaţia în urma gravelor erori ale guvernării PDL” a spus Florin Tripa, consilier judeţean PSD Arad.
No Comments
Comments for Florin Tripa: “Guvernul Ponta, finanţare de 8 milioane de lei pentru judeţul Arad” are now closed.