Polițiștii orașului Chișineu Criș cercetează un bărbat care a condus sub influența alcoolului.
La data de 17 aprilie a.c., polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 60 de ani, din Chișineu Criș, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiași localități, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 1,17 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că bărbatul în cauză avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce, pentru aceeași faptă.
În baza probatoriului administrat, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Chișineu Criș cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului a unui autoturism pe drumurile publice.
Doi minori, depistați în trafic în timp ce conduceau vehicule
Polițiștii au depistat ieri, în trafic, doi minori care au condus vehicule pe drumurile publice.
Polițiștii orașului Sebiș au depistat un minor de 16 ani, din Sebiș, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 793, pe raza localității Prunișor, iar pe strada Fulgerului din municipiu, polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu au depistat un minor de 15 ani, în timp ce conducea un motoscuter.
Pe numele celor doi minori au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea de vehicule pe drumurile publice, fără a deține acest drept.
Polițiștii rutieri în acțiune
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 302 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei.
Dintre acestea, 175 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 127 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute 15 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
No Comments
Comments for A condus cu o alcoolemie de peste 1,17 % are now closed.