Astăzi seară, într-o atmosferă destinsă, la reprezentanța arădeană Land Rover şi Jaguar de pe Calea Zimandului a fost lansat noul model Land Rover Discovery Sport – urmaşul vechiului Freelander . Pe lângă delegații firmei din București și oficiali arădeni, au fost prezenți la eveniment importanți oameni de afaceri, reprezentanți mass-media și câțiva fani declarați, Land Rover.
Gazda evenimentului a fost deputatul PNL, Eusebiu Pistru, alături de managerul vânzări Land Rover România, Gabriela Pacea, care ne-au oferit și câteva detalii referitoare la noul model lansat oficial astăzi, în orașul nostru.
Pentru cel mai ieftin Discovery Sport – nivel de echipare S şi propulsat de un motor diesel 2.2 TD4 ce dezvoltă 150 CP clienții trebuie să scoată din buzunar 37.448 de euro, TVA inclus
Noul Land Rover Discovery Sport este oferit în patru variante de echipare – S, SE, HSE şi HSE Luxury -şi cu trei motoare la alegere: 2.2 TD4 150 CP, 2.2 SD4 190 CP sau 2.0 benzină 240 CP. Din toamna lui 2015 mai poate fi ales şi un motor diesel de tip D4 ce dezvoltă 150 CP.
Motoarele pot fi cuplate atât la o cutie de viteze manuală cu şase trepte, dar şi la una automată cu nouă rapoarte , produsă de ZF.
Nivelul de echipare de bază – S – oferă în standard, printre altele, sistem Start/Stop, sistem Terrain Response, asistență la pornirea din pantă, jante pe 17 inch, ABS + ESP sau sistem multimedia controlat prin ecran tactil de 8 inch şi bluetooth. Se pot alege versiuni doar cu tracţiune 4×2, dar şi variante cu tracţiune integrală.
Afișăm mai jos preţurile (în euro, TVA inclus), pentru noul Land Rover Discovery Sport, în România:
Motorizare S* SE HSE HSE Luxury
2.2 TD4 37.448 42.160 47.864 53.940
2.2 SD4 39.804 44.516 50.220 56.420
2.0 benzină 42.284 46.872 52.700 58.900
[nggallery id=290]
No Comments
Comments for A fost lansat la Arad noul model Land Rover Discovery Sport (FOTO) are now closed.