PNL, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Alina Gorghiu a emis un comunicat de presă privind decizia ICCJ de respingere a solicitării ANI de preschimbare a termenului in dosarul Klaus Iohannis.
„Alianța Creștin-Liberală a luat act de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de respingere a solicitării Agenției Naționale de Integritate de preschimbare a termenului în dosarul lui Klaus Iohannis și constată că, în ciuda presiunilor făcute prin declarații publice atât de premierul Victor Ponta, de președintele Traian Băsescu, cât și de propaganda pesedistă, justiția își urmează cursul firesc.
ACL și prezidențiabilul Alianței Creștin-Liberale nu au făcut niciodată presiuni asupra instanțelor de judecată, n-au comentat termenele date în acest dosar, convinși fiind că în actul de justiție nu trebuie să interfereze factorul politic. Ne dorim în continuare, așa cum am declarat în repetate rânduri, o soluționare rapidă a acestui dosar.
În lipsa unor proiecte solide pentru România, contracandidații lui Klaus Iohannis la Președinție au parazitat întreaga campanie electorală cu tema falsă a incompatibilității candidatului ACL.
Suntem convinși că Înalta Curte de Casație și Justiție va păstra soluția Curții de Apel Alba în acest dosar. Întrucât, în mod fals, se comunică în spațiul public că pe data de 18 noiembrie se va da verdictul final în dosarul lui Klaus Iohannis, menționez că la această dată se ia în considerare doar stabilirea unui prim termen pentru judecarea pe fond a dosarului.
Candidatura lui Klaus Iohannis este una certă și îi așteptăm pe toți românii la vot pe 2 și 16 noiembrie pentru a schimba soarta țării și pentru a vedea ce înseamnă România lucrului bine făcut” se spune în comunicat.
No Comments
Comments for ACL: ”Justiția își urmează cursul firesc în dosarul Klaus Iohannis” are now closed.