Adrian Ţolea: „Ţara arde şi USL se despleteşte”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 19, 2013 with No Comments

 

Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că se consolidează faptul că luptele din interiorul USL se intensifică. Acum o săptămână, Consiliul Național al PSD a confirmat faptul că social-democraţii trebuie să meargă cu un candidat propriu la prezidenţiale. A fost o presiune a baronilor locali, o presiune venită din toate părţile, iar Victor Ponta a afişat o imagine care arăta clar că ştia dinainte de aceste presiuni. Unul dintre cei vehemenţi, Mircea Geoană, a spus clar, într-o emisiune televizată, că «ar fi pentru prima dată, în ultimii 24 de ani, când PSD (n.n. sau cum s-a numit de-a lungul anilor) nu ar avea un candidat propriu la prezidenţiale». Aceste atacuri, la adresa liberalilor şi a liderului acestora, s-au repetat în ultima săptămână

„Chiar dacă la nivel declarativ atât Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu, îşi reconfirmă cu orice prilej jurămintele de iubire, de fapt există o adevărată luptă între partidele din Uniunea Social-Liberală. Doar într-o săptămână, s-au mai înregistrat două atacuri dure la adresa lui Crin Antonescu şi a PNL”, a declarat Adrian Ţolea.

Prim-vicepreşedintele PDL a exemplificat cele două atacuri: mai întâi cel al lui Dan Voiculescu, care mai că nu l-a făcut proBăsescu pe Crin Antonescu, iar al doilea atac a venit din partea vicepremierului Liviu Dragnea, care l-a criticat pe ministrul de Interne, liberalul Radu Stroe, că nu doreşte descentralizarea Ministerului pe care îl coordonează. La ambele atacuri, răspunsurile au fost lipsite de esenţă, semn că şi Crin Antonescu este conştient că zilele USL sunt numărate.

„Cântecul de leagăn pe care Ponta i-l fredonează de fiecare dată lui Crin Antonescu este doar de faţadă, la televizor, pentru populaţie. De fapt, atât PSD, cât şi PC, i-au transmis lui Antonescu, mai în glumă, mai în serios, că nu-i bine să dormi cu Crin în casă”, a completat Adrian Ţolea.

Se confirmă astfel faptul că USL a fost o construcţie politică falsă, care a avut singurul scop de a-i minţi pe români. „Se confirmă şi sloganul «Dreptate până la capăt», dar dreptatea lui Ponta este «dreptatea» de a-i chinui, de a-i taxa şi umili pe români până la limita răbdării. În special acei români care muncesc, acei români care plătesc taxe și impozite, acei români care au firme și care au creat locuri de muncă în România. Ce folos că pentru 2014 avem cel mai mare PIB din istoria României, aşa cum declară premierul Ponta, când nivelul de trai scade îngrijorător, iar mediul economic nu mai face faţă atâtor taxe şi impozite noi”, a încheiat Adrian Ţolea.

No Comments

Comments for Adrian Ţolea: „Ţara arde şi USL se despleteşte” are now closed.