Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat un cetăţean bulgar, care conducea un autoturism deşi avea permisul de conducere suspendat.
În data de 07.01.2016, ora 00.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul bulgar Serkan Z., în vârstă de 37 de ani, la volanul unui microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.
Cu ocazia controlului de frontieră, bărbatului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere.
Acesta a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Bulgaria, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care a fost condus la sediul sectorului pentru verificări.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că cetăţeanul bulgar deţine permis de conducere, dar acesta este suspendat din data de 26.10.2015.
Având în vedere cele constatate, poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit în cauză acte de cercetare penală pentru infracţiunile de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
No Comments
Comments for Cetățean bulgarcu permisul suspendat depistat de polițiști are now closed.