Urmare a comunicatului de presă emis de consilierul județean Marius Sulincean (grupul PSD), în cursul acestei zile, cu privire la pretinse ilegalități în activitatea Consiliului Județean, Direcția Comunicare și Strategii a Consiliului Județean Arad face următoarele precizări:
1.Din informațiile pe care le deținem, niciunul dintre aspectele enunțate de consilierul județean Marius Sulincean NU reprezintă o ilegalitate.
2.Referitor la calitatea domnului Sergiu Bîlcea de președinte al ADI-SIGD.
Județul Arad, alături de celelalte unități administrativ-teritoriale din județ (municipiul Arad, orașele și comunele din județul Arad), face parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad. În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice[1] primarii unităților administrativ-teritoriale asociate și președinții consiliilor județene sunt reprezentanții comunelor, orașelor, municipiilor și județelor în adunările generale ale asociației, aceștia având posibilitatea, conform legii, să își delege, prin dispoziție, această calitate.
În acord cu prevederile legale invocate, prin art. 6 alin. (2) al Hotărârii Consiliului Județean Arad nr. 165/31.08.2016 s-a statuat că reprezentantul Unității Administrativ-Teritoriale Județul Arad în Adunarea Generală a Asociaților la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad este domnul Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Arad nr. 800/07.12.2016, în baza art. 10 alin. (8) din Legea nr. 51/2006, domnul Iustin Cionca și-a delegat calitatea de reprezentant al U.A.T. Județul Arad în A.G.A. la ADI-SIGD domnului Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Dispozițiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice prevăd în mod expres faptul că delegarea calității de reprezentant în adunările generale se face prin dispoziție (conform art. 106 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale dispozițiile se emit de președintele consiliului județean). În sensul celor de mai sus, delegarea calității de reprezentant al U.A.T. Județul Arad în A.G.A. la ADI-SIGD nu trebuia supusă votului Consiliului Județean Arad.
Ulterior delegării calității de reprezentant al U.A.T. Județul Arad în AGA la ADI-SIGD domnului Sergiu Bîlcea, prin Hotărârea nr. 66/21.12.2016 a Adunării Generale a Asociației, acesta a fost desemnat ca președinte al Asociației, respectiv al Consiliului Director al Asociației.
3.Referitor la regulamentul de funcționare al Consiliului Județean Arad, facem precizarea că acest a fost votat în condițiile legii, iar Prefectura Arad nu l-a atacat în Contencios Administrativ, în consecință a considerat, pe bună dreptate, că întrunește toate elementele de legalitate.
4.Referitor la aprecierile de ordin juridic formulate de consilierul județean Marius Sulincean, asigurăm opinia publică arădeană că hotărârile Consiliului Județean Arad sunt elaborate de juriști. Ele sunt vizate de legalitate de profesioniști competenți din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Arad, în baza legii și nu a unor interpretări personale. Domnul consilier județean Marius Sulincean a primit toate explicațiile referitoare la activitatea Consiliului Județean Arad și cadrul legal al hotărârilor Consiliului Județean Arad, ori de câte ori le-a solicitat aparatului de specialitate.
[1] Art. 10 (8) Prin derogare de la prevederile art. 36 și art. 37 şi 92 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, statutul şi actul constitutiv ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice se aprobă prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre şi se semnează, în numele şi pe seama acestora, de primarii unităţilor administrativ-teritoriale asociate şi/sau, după caz, de preşedinţii consiliilor judeţene, care sunt reprezentanţi ai comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiei; primarii şi, respectiv, preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei, prin dispoziţie.
No Comments
Comments for Clarificare din partea Consiliului Județean are now closed.