Concert Simfonic dedicat Zilei Europei

Written by admin. Posted in Top News, Utile

Tagged: , , , ,

Published on mai 07, 2013 with No Comments

Melomanii arădeni vor putea audia joi, 9 Mai 2013, începând cu orele 19:00, Nr.1 din Pomp and Circumstance de Edward Elgar, Valsul trist de Jean Sibelius, Aragoneza din suita Carmen de Georges Bizet, Poema română de George Enescu, dar şi Tablourile dintr-o expoziţie de Modest Musorgski, alcătuind un medalion exclusiv orchestral, prezentat în versiunea dirijorală a unuia dintre cei mai apreciaţi maeştri români de orchestră.

”Maestrul Ilarion Ionescu Galați, unul din marii favoriți ai orchestrelor şi ai publicului este invitatul acestei săptămâni şi al Concertului dedicat Zilei Europei. Concertul vrea să reflecte multiculturalitatea continentului, printr-o colecţie de partituri de prim rang, un melanj eclectic de muzică occidentală, românească şi slavă, care reclamă deopotrivă performanţe colective şi individuale.” Dr. Alin Văcean – Directorul General al Filarmonicii de Stat Arad

Ilarion Ionescu Galaţi a studiat dirijatul la Paris cu Pierre Dervaux şi Charles Munch şi în SUA cu Eugene Ormandy şi Leopold Stokowski, cariera pe care şi-a construit-o în mare parte pe scene occidentale fiind însoţită constant de elogiile specialiştilor. Repertoriul accesat cu precădere de discipolul marelui colorist al secolului XX (Stokowski) este acela al ansamblurilor de mare performanţă, cele care permit interpretului să îşi etaleze abilităţile plastice şi să îşi probeze idealul sonor în masa unei orchestre cu competenţe remarcabile.

Ne aşteptăm la o versiune de referinţă a Tablourilor lui Musorgski dar şi a celorlalte componente ale medalionului, evenimentul de la ora 19.00 fiind cu siguranţă un reper valoros al stagiunii 2012-2013.

 

 

 

No Comments

Comments for Concert Simfonic dedicat Zilei Europei are now closed.