Cristian Ispravnic (PSD): „Iustin Cionca nu şi-a făcut temele nici pe Masterplanul apă-canal al judeţului”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , ,

Published on februarie 15, 2017 with No Comments

Foto Ispravnic

Consilierul judeţean PSD Cristian Ispravnic se arată îngrijorat de stadiul implementării la nivel judeţului a Masterplanului apă-canal, proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.De data aceasta în joc sunt aproape 264 mil. Euro, bani ce s-ar putea pierde uşor datorită indolenţei şi incompetenţei conducerilor succesive ale Consiliului Judeţean, de origine PDL-PNL.

„A trecut vremea când atrăgeam doar public atenţia asupra pericolului reprezentat de nerespectarea termenelor de implementare impuse de Uniunea Europeană, prin directiva europeană 91/271/CEE.Am solicitat printr-o adresă Consiliului Judeţean în bază legii nr. 544/2001, care reglementează transparenţa publică, toate contractele de execuţie pe prima etapă a Masterplanului, stadiul lucrărilor precum şi termenele finale.

E de datoria noastră să îi informăm pe cetăţeni că implementarea a ceea ce numim Masterplan 1, trebuia să se finalizeze în decembrie 2015, respectiv acea parte a proiectului ce vizează Aradul şi toate oraşele din judeţ.

Nicolae Ioţcu, Adrian Ţolea şi acum Iustin Cionca au împins consecutiv toată mizeria sub covor de-a lungul anilor şi în afară de ieşiri publice lapidare în perioade electorale pe acest subiect nu au mişcat un deget pentru implementarea proiectului.Cu alte cuvinte, niciunul dintre ei nu şi-a făcut datoria!

Am remarcat cu toţii că domnul Cionca a delegat tot mai multe atribuţii administratorului public al judeţului şi vicepreşedintelui CJA, printre care Masterplanul de deşeuri, un punct nevralgic despre care avertiza săptămâna trecută colegul meu, consilierul Gheorghe Sabău.În cazul respectiv pentru nerespectarea termenelor impuse Aradul riscă să dea cu piciorul la 32 milioane Euro, fonduri europene tot prin programul POS Mediu.

Intenţionează domnul Cionca să se dedice cu toate resursele de care dispune finalizării primei etape a proiectului apă-canal (care oricum trebuia încheiată de multă vreme) sau nu are încredere în domnul Bâlcea ? Că în ceea ce priveşte fuga de răspundere, acolo ştim cu toţii că stă extrem de bine.

Niciunul dintre noi, fie politicieni sau simpli cetăţeni nu am dori, nici în cele mai urâte vise, să îl vedem pe Cionca stabilind un record sinistru şi unic în istoria Aradului şi anume falimentul Consiliului Judeţean Arad.Şi credeţi-mă nici nu este atât de dificil, luând în considerare lipsa de seriozitate, amatorismul şi neglijenţa cu care ultimii trei preşedinţi ai CJA au tratat marile teme ale judeţului.

Personal pot să-i promit ultimului, aflat încă în funcţie, că voi monitoriza cu maximum de atenţie toate fazele intermediare ale implementării Masterplanului apă-canal şi îi voi informa constant pe arădeni asupra evoluţiei situaţiei” afirmă Consilierul judeţean PSD Cristian Ispravnic

 

No Comments

Comments for Cristian Ispravnic (PSD): „Iustin Cionca nu şi-a făcut temele nici pe Masterplanul apă-canal al judeţului” are now closed.