scris de: prof. Ioan Tuleu
În timpul contraofensivei sovietice din iarna 1941/1942 Vladimir Frolov a primit ordinul de a mina șoseaua principală de la sud de Klin și să declanșeze explozia în intervalul dintre plecarea ultimelor trupe ruse și și sosirea germanilor. A plasat o încărcătură mare de explozibil sub un canal din apropierea satului Davidkovo și a așteptat. În prima noapte de așteptare, a fost vizitat de comandantul de pluton. Acesta a fost ucis imediat după aceea, când camionul lui a fost distrus de forțele speciale finlandeze care acționau pe schiuri. În noaptea următoare, Frolov a auzit vorbindu-se germana și a văzut dâre de gloanțe trasoare care traversau șoseaua. A încercat să aprindă fitilul încărcăturii dar nu a reușit. De aceea s-a dus la încărcătură și a improvizat un fitil scurt. A reușit, dar a trebuit să fugă pentru a se salva, înainte ca explozibilul să detoneze. Nu a auzit explozia și nici nu și-a amintit ce s-a întâmplat. Probabil că a suferit o comoție. Și-a petrecut noaptea într-un sat în care doi tineri căsătoriți își îngropau bunurile pentru a le ascunde de germani. A ajuns spre seară în Solnecinogorsk, dar a suferit o nouă comoție când a explodat un depozit de muniții.
Peste 30 de ani, când lucra la Australian National University în Canberra, Frolov a mers la o conferință organizată în Noua Guinee. A fost salutat de un cetățean german, tuns scurt și purtând pantaloni scurți, doctorul Krug, originar din Letonia, născut în 1923 și fiind pe jumătate rus. Krug i s-a adresat în limba rusă într-o manieră amicală și folosind nenumărate înjurături rusești foarte colorate. La cină, Krug a propus un toast cu sake, pentru Uniunea Sovietică, pentru prietenie și pentru satul Davidkovo. S-a dovedit că doctorul Krug supraviețuise exploziei declanșate de Frolov, dar o parte dintre camarazii lui muriseră. (Rodric Braitwaite, p. 424)
No Comments
Comments for D`ale Războiului. După 30 de ani are now closed.