O delegație formată din 12 persoane din Belgia, Luxemburg, Franța, Elveția și România au vizitat Centrul de Reabilitare Socio-Profesională „Creativ” și Compartimentul de Activități Prorejate „Clăbucet” din Arad.
Vizitarea acestor obiective face parte din calendarul proiectului Erasmus + „SPSM-Sănătate Publică, Sănătate Mintală- Reintegrare Socială și Angajabilitate” în care este parte și Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Proiectul a fost inițiat de către Institutul de Cercetare în Sănătate Publică din Luxemburg.
În baza acestuia un număr de 15 persoane din țara noastră vor beneficia de îmbunătățire profesională în țările menționate mai sus. La acest program, derulat în orașul nostru a luat parte și directorul general al Direcției de Dezvoltare și Asistență Socială din Arad, Oana Pârvulescu.
„Sunt onorată că am fost invitată să particip la lucrările din cadrul acestui proiect unde Universitatea „Aurel Vlaicu„ din Arad, partener principal în proiect, este implicată alături de alte instituții de specialitate și ONG-uri din patru țări. Este binecunoscut faptul că instituția luxemburgheză a derulat o serie de proiecte internaționale legate de abordarea psiho-socială și problemele de sănătate publică. Principalul obiectiv al proiectului este îmbunătățirea practicii profesioniștilor pentru a ajuta la integrarea socială și ocuparea forței de muncă a persoanelor cu probleme de sănătate mintală.Trebuie să fim de acord cu faptul că există o serie de prejudecăți cu privire la tulburările de sănătate mintală și de multe ori sunt înțelese greșit de către comunitate. Avem bucuria ca la sesiunile de formare desfășurate în țările menționate mai sus să fie prezenți și angajați ai instituției noastre, considerând acest lucru unul foarte benefic. Vreau să mulțumesc instituției de învățământ arădene pentru încrederea acordată și sperăm ca și pe viitor să ne implicăm împreună în astfel de proiecte, menite să ducă la o îmbunătățire a calității vieții și sănătății cetățenilor din urbea noastră” a declarat Oana Pârvulescu, director general DDAC
De menționat faptul că din partea României, coordonatorul proiectului este prof. univ. dr. Gabriela Kelemen, iar durata proiectului se întinde pe o durată de 36 de luni.
No Comments
Comments for DDAC Arad invitată să ia parte la un proiect internațional are now closed.