Cod Mandatar 11240002
Prezentarea Programului de Guvernare PNL pe Capitolul Transporturi și discutarea proiectelor de investiții în regiunea noastră au fost un prilej de analiză a stadiului investițiilor pe acest domeniu important. Aradul a primit vizita secretarilor de stat din Ministerul Transporturilor, Adrian Foghiș și Ionel Scrioșteanu și a unor reprezentanți din județele Timiș, Caraș Severin și Alba.
Cei doi secretari de stat au considerat descentralizarea proiectelor realizate din fonduri europene, în parteneriat cu administrațiile locale, un punct esențial pentru succesul investițiilor. Acest parteneriat a pornit chiar de la Arad, cu centura de sud-est, prima investiție realizată în acest fel și cea care se află în stadiul cel mai avansat. Acum sunt 108 astfel de investiții realizate în țară iar numărul lor este în creștere. În acest fel, a crescut capacitatea administrativă a României de a utiliza fondurile europene. Reprezentanții Guvernului au vizitat șantierul centurii de sud și au discutat cu președintele CJA Iustin Cionca despre prelungirea acesteia spre viitorul drum expres Arad – Oradea.
„Mă bucură concluzia discuțiilor de astăzi: că descentralizarea unor proiecte de construcții a fost cea mai bună soluție pentru deblocarea și finalizarea lor rapidă. Avem exemple de bună practică, și așa cum am demonstrat la Consiliul Județean Arad că se poate în domeniul construcției de drumuri, putem demonstra că se poate în orice domeniu!”, a spus Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a oferit un alt exemplu de bună practică, Alianța Vestului. Pornită ca idee la sfârșitul anului 2018, a anticipat ideea descentralizării investițiilor de la Guvern spre administrația locală și a stabilit pe domeniul transporturilor o serie de priorități care astăzi sunt deja implementate sau în curs de realizare.
„În ultimii 5 ani am avut ocazia să lucrez la Bugetul UE pe Transporturi și Turism, am avut onoarea să coordonez ca raportor bugetul anului 2025, votat în urmă cu două săptămâni. Am fost mandatat să lucrez pe bugetul din 2026 al UE pe aceste domenii, știind direcțiile putem să ne facem planurile acasă” a spus acesta. Europarlamentarul Falcă a vorbit despre nevoia investițiilor în infrastructură, atât rutieră cât și căi ferate de mare viteză, în condițiile în care analizele arată că mobilitatea persoanelor și mărfurilor este în creștere rapidă.
Secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a mulțumit administrației arădene pentru parteneriat. Acesta a vorbit despre „un succes major: absorbția fondurilor europene în perioada 2014 – decembrie anul trecut, de 130% față de cât a fost alocat”. Investițiile în infrastructura rutieră a preluat din fondurile europene alocate altor domenii. PNL își asumă ca până în 2028 să finalizeze încă 1 200 kilometri de autostradă și drum expres, pornind de la stadiul actual al proiectelor aflate în diferite stadii.
Secretarul de stat Adrian Foghiș a considerat parteneriatul dintre Guvern și autoritățile locale punctul central al strategiei PNL.
„Din acest punct de vedere, cele două proiecte, varianta de ocolire Arad est, cu posibilitate de continuare și drumul expres Arad – Oradea sunt exemple de succes pentru coloana vertebrală a modului în care se va construi în România. Succesele înregistrate în domeniul rutier se extind și spre domeniul feroviar”, a spus acesta.
Secretarii de stat au anunțat că se așteaptă noutăți importante pentru drumul expres Arad – Oradea, la finalul lunii noiembrie câștigătorii pentru licitațiile pe loturile 1 și 3 (în județul Arad, Chișineu-Criș – Arad) iar pentru luna decembrie se așteaptă desemnarea unui câștigător pentru celălalt lot.
Cod Mandatar 11240002
No Comments
There are currently no comments on De la Arad a pornit proiectul de descentralizare a investițiilor în infrastructură! (A). Perhaps you would like to add one of your own?