Replica primarului Gheorghe Falcă, referitor la cele declarate de deputatul arădean Flavius Măduţa, a venit imediat. Vă prezentăm mai jos, contraatacul edilului şef al Aradului.
„Domnul Măduţa, ar trebui să stea să păzească cele două pasaje, care se află chiar în colegiul dânsului. Ar trebui să facă grevă, pentru că domnul Ponta a promis public, arădenilor în 2012, domnul Măduţa în 2012 şi 2013, că se vor realiza lucrările la pasaje, lucrări oprite de dânşii în 2012. Referitor la cele declarate de Măduţa, fac următoarea precizare: M-am întâlnit cu ministrul de interne unde trebuia să fie prezen şi senatorul Ioan Cristina, la cererea ministrului, dar acesta nu a binevoit să vină aşa că am fost prezent doar eu. Domnul ministru mi-a promis că vom primi această clădire. Faptul că un ministru nu-şi ţine cuvântul faţă de un reprezentant al unei comunităţi cum este Aradul, este o problemă de caracter. Faptul că deputatul arădean Măduţa se laudă că ministrul nu a avut caracter şi nu şi-a păstrat promisiunea, arată că nici parlamentarul arădean nu se bazează pe această valoare numită „caracter”. Ce a făcut Măduţa, care a promis reprezentanţilor părinţilor de la Şcoala Generală nr. 1, că această şcoală va primi clădirea Poliţiei de Frontieră. Din nou denotă lipsă de caracter. Practic pe el l-a interesat ca domnul Lucaci (n.r. Cornel Lucaci, consilier judeţean Arad), pe banii guvernului, bani care nu au putut veni pentru pasaje să execute lucrările de modernizare a acelei clădiri, modernizare care nu va duce nicăieri. Niciodată serviciul de paşapoarte nu se va muta în clădirea respectivă, pentru ca aceasta să se poată realiza, trebuie trasă o linie de fibră optică. Chiar dacă ar obţine finanţarea, trebuie făcut un studiu de fezabilitate care ar putea duraşi doi ani.Domnul Lucaci ar vrea să lucreze fără licitaţie, împărţind banii în aşa fel încât să existe o selecţie de oferte. Combinaţia dintre interesele echipei Măduţa-Lucaci, firma de construcţii şi alte activităţi ale fam. Lucaci au fost mult mai mari decât cele ale copiilor de la Şcoala Generală nr.1 şi al părinţilor. Aceasta este de fapt faţa reală a domnului Măduţa. Dacă acesta doreşte, putem să avem o dezbatere publică pe tema Şcolii Generale nr.1, împreună cu părinţii, dacă se poate chiar în incinta clădirii Poliţiei de Frontieră”.
No Comments
Comments for Deputatul Măduţa acuză! Primarul Falcă contraatacă! are now closed.