Tema celei de-a doua discuții organizată în cadrul proiectului „Conferințele Centenarului“ o constituie arhivele românești. Evenimentul, care va avea loc vineri, 11 mai 2018, la ora 12.00, în sala Senatului de la Universitatea „Aurel Vlaicu“, din municipiul Arad îl are ca invitat pe dr. Ioan Drăgan, directorul general al Arhivelor Naționale ale României.
În cadrul conferinței intitulată „Arhivele românești la Centenar. Între știința istoriei și buna guvernare“, dr. Ioan Drăgan va aduce în fața publicului date interesante despre misiunea instituției pe care o conduce, și anume de a proteja mărturiile documentare relevante pentru memoria și identitatea națională (Fondul Arhivistic Național), dar și despre contribuția instituției la promovarea democrației și la buna funcționare a administrației publice.
Totodată, va fi evidențiat faptul că instituția Arhivele Naționale ale României are un rol esențial în dezvoltarea științei și culturii naționale, prin înlesnirea înțelegerii experiențelor trecutului, prin accesul liber al cetățenilor la informația de arhivă.
Dr. Ioan Drăgan este, din anul 2012, director al Arhivelor Naționale din România.
Evenimentul „Conferințele Centenarului“ este organizat în cadrul proiectului „Voci în cetate“, derulat de Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură, care anul acesta este dedicat împlinirii a 100 de ani de la făurirea Statului Național Unitar Român, la 1 Decembrie 1918.
Organizatorilor, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad li se alătură la această ediție a proiectului Consiliul Județean Arad și Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“.
Parteneri în cadrul proiectului sunt Asociația Ștefan Cicio Pop, Universitatea
„Aurel Vlaicu“ din Arad și Inspectoratul Școlar Județean Arad.
Prima conferință din cadrul proiectului a avut loc, în luna aprilie, la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“ Arad, când prof. univ. dr. Corneliu Pădurean a prezentat dezbaterea cu tema „Ștefan Cicio-Pop – părinte al patriei“.
No Comments
Comments for Directorul Arhivelor Naționale ale României, invitat la Conferințele Centenarului are now closed.