În aproape trei ani de mandat, administrația liberală condusă de Marinel Cionca, cel mai slab președinte din istoria CJA, nu a dus la bun sfârșit niciunul dintre proiectele de modernizare a drumurilor județene. Cel mai bun exemplu pentru modul în care au „performat“ liberalii lui Cionca este drumul Arad – Șiria – Pâncota – Buteni, unul dintre cele mai proaste drumuri județene din țară.
„Se împlinesc aproape trei ani de când o nouă conducere PDL-PNL a CJA își bate joc județul Arad, într-o tradiție pe care o avem deja de aproape 15 ani. Drumurile județului Arad, în special Arad – Șiria, reflectă falimentul administrației liberale conduse de Marinel Cionca, cel care și-a câștigat cu brio renumele de cel mai slab președinte al CJA din istorie.
Marinel Cionca și compania au avut la dispoziției zeci de milioane de euro din fonduri europene și guvernamentale pentru reabilitarea drumurilor județene, dar n-au reușit să ducă la bun sfârșit niciun proiect. De mai bine de doi ani s-au alocat în județul Arad fonduri europene prin Programul Operațional Regional și fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru reabilitarea drumurilor județene, dar niciun leu din aceste fonduri nu a fost cheltuit și niciun metru de asfalt nu a fost reabilitat în toată această perioadă.
Drumul Arad – Șiria – Pâncota – Buteni este cel mai bun exemplu. Încă din septembrie 2016, proiectul a fost inclus de ADR Vest pe lista celor zece proiecte prioritare din regiune, iar în mai 2017 s-a semnat contractul de finanțare. În doi ani de zile, Consiliul Județean Arad nu a reușit nici măcar să finalizeze licitația, ce să mai vorbim de lucrările efective. Abia în toamna anului trecut, adică după un an și jumătate, CJA a trimis documentația pentru licitație la ANAP, o documentație întocmită ilegal, de natură a vicia rezultatul, mai pe românește, se pregătea o dedicație specială pentru firmele de casă ale PNL. Cu greu cei de la CJA au acceptat să intre în legalitate, să întocmească legal documentația respectivă și iată că am ajuns la aproape doi ani de la primirea finanțării să așteptăm cu înfrigurare ofertele constructorilor. După cum cunoaștem administrația liberală, probabil se va tărăgăna și analiza ofertelor până când vor avea câștigătorul de casă pe care l-au dorit, poate peste 6 luni, poate peste un an. Și uite așa, după un mandat de patru ani, Cionca și ceilalți pedeliști din fruntea CJA vor avea tot zero metri de drum reabilitați din fonduri guvernamentale și europene.
Ne așteptăm ca și în 2019, Marinel Cionca și PNL să fie campioni la povești vânătorești despre motivele care i-au împiedicat să finalizeze proiectele promise, iar principalul vinovat va fi cu siguranță tot Guvernul PSD, pentru că le-a dat banii respectivi, iar ei n-au fost în stare să-i cheltuie“, declară deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad.
iroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Dorel Căprar: „Starea drumului Arad-Șiria reflectă falimentul administrației PNL“ are now closed.