Ediția din acest an a Zilelor Culturii Austriece la Arad se va desfăşura în perioada 9-11 noiembrie, oferind cadrul potrivit pentru stabilirea unor contacte între reprezentanți ai unor organizații și/sau instituții din Austria și din Arad cu obiect de activitate în domeniul cultural, educativ, artistic și/sau socio-cultural, în vederea dezvoltării ulterioare a unor rețele culturale cu deschidere spre Europa.
Au prefațat evenimentul, în cadrul unei conferințe de presă, Ana Maria Dragoș, director CCJA, Adrian Ţolea, preşedinte interimar CJA şi Rodica Tălmaciu – Asociația culturală Musikforum Europa Arad.
„În contextul candidaturii orașului nostru la titlul de Capitală Culturală a Europei în anul 2021 întâlnirea dintre Austria și Arad pe aceste coordonate culturale reprezintă un moment de maximă importanţă. Aradul își asumă în acest context al candidaturii ACTIVISMUL său care timp mai bine de un secol i-a conturat, cu precădere în domeniul economiei și al comerțului, dimensiunea europeană.
Acest ACTIVISM caracteristic arădean, transferat și asupra domeniului cultural, al creării de valori europene, va deveni în viitor o adevărată provocare pentru toți cetățenii orașului de pe Mureș.
Ediția din acest an a Zilelor Culturii Austriece la Arad invită și provoacă arădenii la evenimente, activități și acțiuni care propulsează viața culturală a urbei noastre într-o zonă conectată deja la sistemul de valori europene.
Tema principală în jurul căreia este grupată suita de manifestări culturale propuse este ”Anul 1955 – O răscruce istorică între Estul și Vestul Europei”.
Dacă în urmă cu 60 de ani istoria despărțea Estul de Vestul Europei, prin semnarea pe de-o parte de către țările occidentale aliate a Tratatului de Stat de la Viena iar pe de altă parte cele şapte țările din așa numitul ”Bloc al Țărilor Est - Europene” aderau la Pactul de la Varșovia, astăzi ne reunim cu toții în dorința de a ne regăsi identitatea de cetățeni ai aceleiași bătrâne Europe. Această regăsire constă în cea mai mare măsură în recunoașterea aceluiași sistem de valori de referință demarcat de mutliculturalitate, de ideea de unitate în diversitate.
Austria este o țară care trăiește cultural, o națiune culturală recunoscută ca atare pe întreg mapamondul.
Fiecare ediție a Zilelor Culturii Austriece la Arad reprezintă un dialog al elitelor culturale austriece și românești, o ”infuzie” de cultură vie, o succesiune de evenimente de cel mai înalt nivel prin care Aradul se conectează tot mai profund la circuitul de valori europene.
Deschiderea oficială a Zilelor Culturii Austriece la Arad care va avea loc luni, 9 noiembrie la Consiliul Județean Arad va fi prezidată de domnul Adrian Țolea, Președinte al Consiliului Județean Arad.
Invitați ai acestei ediții sunt personalități marcante ale diplomației și vieții cultural-artistice austriece: Excelența Sa, Gerhard Reiweger, Ambasador al Republicii Austria la București, Elisabeth Marinkovic, Ataşat Cultural al Ambasadei Austriei şi Director al Forumului Cultural Austriac la București, Vasile Onofrei, Consul onorific al Republicii Austria la Timișoara, Helmut Wohnout- istoric, Director al Departamentului pentru media din Cancelariei Federală a Austriei. Acestora urmând să li se alăture și Cvartetul Koehne, de la Viena.
Ne onorează în egală măsură prezența doamnei prof. univ. dr. Lavinia Betea de la Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad şi a doamnei Irina Margareta Nistor, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți critici de film din România, care completează distribuția de elită a programului oferit în cadrul Zilelor Culturii Arădene 2015.
Una dintre oportunitățile pe care ediția din acest an a Zilelor Culturii Austriece la Arad o oferă se materializează prin invitația adresată reprezentanților unor instituții, asociații sau organizații din Austria și din Arad cu același obiect de activitate, care dețin potențialul necesar pentru a realiza noi rețele culturale la nivel euroregional. Prin stabilirea unor relații de colaborare între aceste organizații se prefigurează intensificarea activităților interculturale și interdisciplinare precum și permanentizarea contactului între comunitatea arădeană și cea austriacă.
Extinzând acest concept, putem previziona deschiderea spre spațiul cultural multinațional al Europei.
Instituțiile și/sau asociațiile, fundațiile sau organizațiile menționate desfășoară activități și proiecte şi se adresează unui public eterogen (toate categoriile de vârstă, preocupări și/sau apartenență socială) și vizează o paletă largă a zonelor de interes socio-cultural sau educativ“ a fost mesajul transmis.
Programul „Zilelor Culturii Austriece“, găzduite la Consiliul Județean Arad în perioada 9-11 noiembrie 2015
Organizate sub egida Consiliului Județean Arad în colaborare cu Centrul Cultural Județean Arad, Asociația culturală Musikforum Europa Arad, Forumul Cultural Austriac București, sub înaltul patronaj al Consulatului Onorific al Republicii Austria la Timișoara și al Ambasadei Austriei la București, Zilele Culturii Austriece la Arad vor oferi publicului arădean timp de trei zile o suită de manifestări culturale incluzând conferinţe, proiecţii de film, un concert cameral şi o expoziţie.
Deschiderea oficială a Zilelor Culturii Austriece la Arad 2015 va avea loc luni, 9 noiembrie, începând cu orele 16, în Sala de conferinţe “Vasile Goldiş”, la Consiliul Judeţean Arad
În mai 1955, Austria și-a recăpătat suveranitatea după semnarea, împreună cu puterile aliate a Tratatului de Stat. În același timp România devenea unul dintre membrii fondatori ai Pactului de la Varșovia. Dr.Helmut Wohnout, istoric și director al Departamentului pentru media din cadrul Cancelariei Federale a Austriei şi prof. univ. dr. Lavinia Betea de la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad, cunoscuta şi apreciata specialistă în istorie recentă, vor vorbi pe larg despre ce a însemnat anul 1955 pentru ambele țări precum și despre relațiile dintre ele.
Seara de deschidere se va încheia cu proiecția filmului „Oh Du mein Österreich“(„O, tu Austria mea“), regizat de Robert Dornhelm.
În 1975, când regizorul austriac de origine română, Robert Dornhelm, regiza, un documentar cu ocazia a 20 de ani de la semnarea Tratatului de Stat al Austriei, nimeni nu putea ști că acesta era filmul unui viitor regizor de la Hollywood, nominalizat la premiile Oscar. Câteva decenii mai târziu, Dornhelm se întoarce cu „Oh Du mein Österreich“ la această temă, colaborând cu Gabriele Flossmann. Un film despre aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la 15 mai 1955.
Concertul de muzică de cameră cu titlul „Classic meets jazz“ programat pentru a doua zi, marţi, 10 noiembrie, orele 18, la Sala “Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ din Arad, propune publicului meloman un program incluzând lucrări din creaţia enesciană precum şi muzică contemporană austriacă, creaţii ale compozitorilor în preajma anului 1955 până în prezent, în interpretarea Cvartetului Koehne din Austria.
Pentru seara aceleiaşi zile este programată o întâlnire între oameni de afaceri austrieci şi români, cu precădere arădeni, organizată în cadrul unei colaborări între Camera de Comerţ şi Industrie Arad, Secţia Comercială a Ambasadei Austriei la Bucureşti şi Consulatul Onorific al Austriei la Timişoara.
Cea de-a treia zi, miercuri 11 noiembrie, este dedicată cinematografiei. În prim plan va fi prezentată legendara actriţă de origine austriacă Romy Schneide (1938, Viena – 1982, Paris), una dintre puținele actrițe austriece care și-au clădit o carieră internațională. Schneider s-a născut într-o familie cu tradiție în arta teatrală, bunica ei Rosa Albach-Retty (1874 – 1980) fiind actriță la curtea regală și, la fel ca și tatăl Wolf Albach-Retty (1906 – 1967), membră a ansamblului Burgtheater. Mama ei, Magda Schneider (1909 – 1996), a fost o vedetă de cinema în anii ’30.
Expoziția de fotografii „Viaţa lui Romy Schneider“, organizată cu sprijinul Muzeului Austriac de Teatru și al Arhivei Vieneze de Film, ilustrând viața zbuciumată a acestei actrițe de excepție, va fi vernisată miercuri, începând cu orele 17.00, în holul Consiliului Judeţean Arad şi prezentată de către criticul de film Irina Margareta Nistor şi de către doamna Elisabeth Marinkovic, Ataşat cultural al Ambasadei Austriei la Bucureşti .
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 11- 30 noiembrei, de luni până duminică, între orele 8 şi 18.
Primul film din trilogia Sissi, regizat de Ernst Marischka, a avut premiera în 1955 și este tipic pentru creația cinematografică a acelor vremuri. Doamna Irina Margareta Nistor va vorbi despre acest aspect într-o scurtă introducere înainte de proiecția filmului, programată în aceeaşi seară, la orele 18, în Sala de conferinţe “Vasile Goldiş” a Consiliului Judeţean Arad.
Cele trei zile dedicate Culturii Austriei vor constitui un punct de referință în agenda culturală a județului Arad cu ecou în întreaga țară și dincolo de granițe.
Accesul publicului este liber în limita locurilor disponibile.
No Comments
Comments for Ediţia a II-a a „Zilelor Culturii Austriece la Arad“, o suită de evenimente culturale la cel mai înalt nivel are now closed.