PNL Arad constată că, prin declaraţiile pe care le fac, reprezentanţii PDL au intrat deja în campanie electorală pentru alegerile parţiale care vor avea loc în Comuna Tîrnova, deşi nu există încă o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă care să constate dizolvarea Consiliului Local.
Reprezentanţii PDL, un partid care a ridicat minciuna şi hoţia la rang de politică de stat, revin la practicile care i-au consacrat, furând din nou startul campaniilor electorale, aşa cum de altfel ne-au obişnuit în ultimii ani.
Referitor la cele declarate de prim-vicepreşedintele PDL Arad Nicolae Ioţcu în legătură cu masterplanurile de deşeuri şi apă-canal, primarul liberal al comunei Tîrnova, Florin Farcaşiu, a precizat faptul că Ioan Baciş (PDL) poate reprezenta comuna în AGA la „Apă-Canal” chiar dacă nu mai este consilier local. De asemenea, a menţionat că Ioţcu nu spune adevărul atunci când declară că el, în calitate de primar, nu s-a interesat să propună un alt membru în AGA. „Un proiect de hotărâre în acest sens s-a aflat pe ordinea de zi a Consiliului Local Tîrnova atât în data de 28 mai 2013, cât şi în data de 3 iunie 2013, date la care şedinţele nu s-au putut ţine din lipsă de cvorum. Dar, eu nu mai doresc să continui polemica pe acestă temă cu reprezentanţii PDL, pentru că toată lumea s-a lămurit ce hram poartă ei. Oamenii din Tîrnova s-au lămurit cine vrea binele comunei şi cine nu-l vrea”, a mai precizat Florin Farcaşiu, primarul comunei Tîrnova.
No Comments
Comments for Florin Farcasiu: “Reprezentanţii PDL au intrat deja în campanie electorală” are now closed.