Primăria Municipiului Arad a dotat Compartimentul Nefrologie, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad cu un ultrasonograf performant cu doppler vascular portabil, cu arteriograf și cu un monitor/defibrilator în valoare de aproximativ 60.000 de lei.
„Sănătatea a fost şi va rămâne o prioritate şi o responsabilitate pentru administraţia locală. Eforturile Primăriei dublate de cele ale administraţiei judeţene vor transforma cea mai mare unitate medicală din judeţul Arad în una dintre cele mai moderne şi mai performante din ţară ”, a declarat primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Dr. Mircea Țăndrău, medic șef Compartimentul Nefrologie ne-a explicat importanța acestei aparaturi atât pentru pacienți cât și pentru medici: ”Aparatura permite investigarea la patul bolnavului atât a organelor abdominale, cât și a patului vascular periferic, fiind de mare valoare pentru creșterea performanței activității noastre. De asemenea, pentru pacientul critic nefrologic, este posibilă în aceste condiții intervenția promptă pentru resuscitarea/stabilizarea și monitorizarea în situații de risc vital iminent. Dorim cu această ocazie să mulțumim conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și Primăriei Municipiului Arad pentru deschiderea și sprijinul acordate.”
Tot pentru Compartimentul Nefrologie, Primăria Municipiului Arad a alocat fonduri pentru achizițonarea unui sistem de evaluare rigiditate arterială, în valoare de 33.000 de lei.
No Comments
Comments for Gheorghe Falcă: „Sănătatea a fost şi va rămâne o prioritate şi o responsabilitate pentru administraţia locală” are now closed.