În urma acţiunilor desfăşurate în acest sfârşit de săptămână pentru combaterea accidentelor rutiere, poliţiştii rutieri au depistat în trafic, mai multe persoane care au comis infracţiuni la regimul rutier.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Curtici, l-au depistat în trafic, pe S. Adrian, din Arad, care a condus un autoturism Audi, iar la testarea acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aer expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie l-au depistat pe C. Amado de 26 ani, dinArad, în timp ce a condus un autoturism marca Opel, pe Calea Radnei, fără să deţină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, R. Cristian de 24 ani, din Arad, a fost depistat în trafic de poliţiştii rutieri pe strada Aron Cotruş din municipiu, în timp ce a condus un autoturism Audi neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Şi, A. Aniel de 21 ani, a fost depistat în timp ce a condus pe raza oraşului Pâncota un autoturism, marca Opel având montate plăcuţe de înmatriculare care aparţineau unui alt autoturism, iar autoturismul Opel nu figura ca fiind înmatriculat.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
No Comments
Comments for Infracţiuni în trafic are now closed.