Preşedintele ALDE Arad, Ionel Ciupe, şi-a exprimat preocuparea în legătură cu situaţia maternităţii şi a vechiului spital TBC. Asta în contextul intenţiei Consiliului Judeţean Arad de a schimba destinaţia noului Spital TBC, din cartierul Grădişte, acesta urmând să găzduiască maternitatea, sau cel puţin, iniţial, două secţii ale acesteia.
“A fost necesară o ploaie şi căderea unei bucăţi mari de tencuială pentru ca problema maternităţii să devină pentru Consiliul Judeţean şi conducerea spitalului una stringentă. Lucruri agravate şi de constatarea ISU că în cazul unui incendiu, Doamne fereşte, autospecialele nu au acces la trei părţi ale spitalului matern. A fost anunţată intenţia de mutare a acestuia în noul Spital TBC din Grădişte. Dacă acest lucru se va realiza, va trebui găsită o nouă locaţie pentru actualul Spital TBC. Consider că nu este bună varianta cu aripa nouă a spitalului matern, pentru că va rămâne tot în centru oraşului, exact ceea ce nu se mai dorea. Cer domnului Ţolea să se implice serios în această problemă, cântărind foarte bine asupra deciziei pe care o va lua. Eu consider că o variantă foarte bună ar fi mutarea secţiei în vechiul Sanatoriu TBC de la Bulci. Din câte ştiu, clădirea aparţine fostului spital municipal. De aceea, în calitate de consilier municipal, voi iniţia un proiect de hotărâre de renovare a acestei clădiri sau de transfer Consiliului Judeţean care să îi dea destinaţia de Spital TBC” a declarat Ionel Ciupe.
No Comments
Comments for Ionel Ciupe, preşedinte ALDE Arad: “Voi depune un proiect legat de fostul Sanatoriu TBC de la Bulci” are now closed.