Candidatul Alianţei Creştin Liberale la Preşedinţia României, Klaus Iohannis a fost prezent vineri, la întâlnirea cu simpatizanţii arădenii.
Una dintre sălile pavilionului Expo Arad Internaţional, a găzduit aproape 2000 de oameni, susţinători ai ACL, dornici să vadă noul candidat al dreptei române şi să asculte discursul politic al edilului şef din Sibiu Cum era de aşteptat nu au lipsit la întrunire, alături de Iohannis, oameni grei din partidele PDL şi PNL, coordonaţi de nimeni altul decât primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
În faţa publicului, rând pe rând au luat cuvântul: senatorul Ioan Cristina, primarul Timişoarei – Nicolae Robu, Sorin Frunzăverde, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu şi Gheorghe Falcă. De departe, omul politic Falcă a captat atenţia auditoriului prezent printr-un discurs de excepţie.
„În anul 2013 am plecat din această sală cu gândul să convingem ţara şi partidele politice de necesitatea unificării dreptei, de necesitatea ca dreapta să aibă un candidat unic şi dreapta să aibă un proiect de ţară pe zece ani. Suntem la început de drum: dreapta 10 ani în România! Putem spune că în ultimii 25 de ani au fost două proiecte mari: intrarea în NATO şi în UE. După 2014 România îşi va defini viitorul proiect de ţară pe 10 ani, românii vor alege între stânga şi dreapta, între Ponta şi Jonahhis. Proiectul pe zece ani nu este unul personal, ci unul pentru români.Când am intrat în NATO, am rezolvat securitatea României, când am intrat în Uniunea Europeană am intrat într-un sistem de valori european. Acum, al treilea proiect se adresează oamenilor. De aceea vrem o Românie prosperă, o Românie puternică condusă de Klaus Iohannis”, şi-a susţinut pledoaria Gheorghe Falcă.
După discursul lui Falcă a urmat Klaus Iohannis care şi-a expus punctele de vedere, strategiile de campanie electorală şi proiectele de viitor de care Româia are nevoie.
„Primirea de astăzi de la Arad este cea mai frumoasă care mi s-a făcut în această precampanie. În Arad mă simt ca acasă şi vă mulţumesc pentru acest lucru. Acum puţin timp, am făcut un lucru important în politica românească. Cred că unul dintre marile proiecte a fost unificarea dreptei. Anul 2014 este anul marilor schimbări în România. Am început cu unificarea dreptei şi vom continua bine, cu câştigarea alegerilor prezidenţiale. Din păcate România nu are niciun plan, din cauza actualului Guvern. A luat ţara scoasă din criză şi a băgat-o din nou. Mă întreb: un astfel de candidat se califică pentru Preşedinţia României?. Eu ca primar am reuşit să schimb Sibiul , am dovedit că se poate face administraţie pentru oameni, administraţie fără corupţie. Vă voi dovedi că se poate în toată România. Ce fel de preşedinte vrem: o persoană care mai copiază pe ici-colo şi îi desparte pe oameni sau vrem o persoană care aduce lucrurile împreună. Dacă voi fi eu preşedintele României voi aduce oamenii împreună”, a conchis Klaus Iohannis.
[nggallery id=208]
No Comments
Comments for Klaus Iohannis a făcut cunoştinţă cu arădenii are now closed.