Ministrul Economiei, senatorul arădean Mihai Fifor, afirmă că reprezentanţii Primăriei Arad, în frunte cu Gheorghe Falcă, mint atunci când vorbesc despre vreo responsabilitate a Ministerului Culturii în ceea ce priveşte locul de amplasare a Monumentului Marii Uniri de la 1918.
„Monumentul Marii Uniri de la 1918 va fi amplasat în locaţia pe care o va decide Consiliul Local Municipal Arad, nu Ministerul Culturii. Faptul că domnul Falcă şi alţi aghiotanţi de-ai lui spun că Ministerul Culturii ar fi decis amplasarea în Piaţa Catedralei este o minciună sfruntată. Să ne aducem aminte că, în urmă cu ani de zile, Consiliul Local Municipal Arad a votat pentru amplasarea monumentului pe lacul de la Pădurice. Acum, Gheorghe Falcă s-a răzgândit, ca de obicei, și ar dori să demoleze Piaţa Catedralei şi să amplaseze acolo Monumentul Marii Uniri, având interese ascunse în acea zonă, unde vrea să aducă un supermarket. PSD Arad a fost şi va fi alături de producătorii şi comercianţii din Piaţa Catedralei şi ne vom opune unui astfel de demers. De altfel, au fost adunate peste 5.000 de semnături ale arădenilor care se opun demolării Pieţei Catedralei, iar noi avem de gând să respectăm dorința arădenilor. Acum, Gheorghe Falcă şi alţi reprezentanţi ai Primăriei Arad vor să scape de responsabilitate şi să pună totul pe umerii Guvernului. Guvernul României a plătit suma de 10 milioane de lei pentru acest monument, iar responsabilitatea privind amplasarea revine autorităţilor locale. Gheorghe Falcă a şi primit din partea Ministerului Culturii un document în care se solicită urgentarea stabilirii locaţiei în urma deciziei CLM Arad, astfel încât monumentul să fie amplasat până la 1 Decembrie 2017. Documentul arată că minciuna primarului Aradului are picioare scurte și faptul că Ministerul Culturii nu are nicio implicare în stabilirea locației în care va fi amplasat acest monument”, a declarat ministrul Mihai Fifor, senator PSD Arad.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Mihai Fifor: „Ministerul Culturii nu are nicio legătură cu ideea lui Falcă de a demola Piața Catedralei” are now closed.