Primarul Gheorghe Falcă a anunțat că municipalitatea va organiza în următoarele săptămâni mai multe dezbateri cu arădenii, prima fiind în 23 iunie pentru un nou Regulament de avizare, executare, urmărire și recepționare calitativă a lucrărilor de pe carosabil, trotuare, platforme, alei și zone verzi. Proiectul propus al acestui regulament a fost adus la cunoștiința publică în data de 7 mai, poate fi consultat pe http://www.primariaarad.ro/proiecte.php?action=part&sid=887.
Alte consultări publice vor viza necesitatea realizării de noi legături între malurile Mureșului (pasarele, poduri) în perspectiva reconvesiei civile a Cetății Aradului (programată pentru 25 iunie), respectiv propunerile de elaborare a unui nou plan urbanistic pentru dezvoltarea Ștrandului Neptun prin extinderea în jurul Cetății. Reprezentanții municipalității vor prezenta viziunea Primăriei privind viitorul zonei de agrement în cadrul audierii publice care se va desfășura în 18 iunie la Ștrand. O altă temă pentru consultări este viitorul Casei de Cultură a Sindicatelor și oportunitățile de revitalizare a zonei adiacente ca ansamblu. « Lucrările mari de infrastructură grea sunt finalizate, trecem la nivelul lucrurilor mai frumoase, vrem să discutăm viitorul zonei din jurul Casei Sindicatelor, dorim să vedem opinii despre ce ar fi potrivit nu numai pentru Casa Sindicatelor ci și cu celelalte obiective din apropiere, inclusiv cu Tricoul Roșu » a declarat primarul Aradului.
No Comments
Comments for Municipalitatea va organiza în săptămânile următoare mai multe dezbateri publice are now closed.