În ultimele 24 ore subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „ Vasile Goldiş” al judeţului Arad au executat 9 misiuni de stingere incendii.
Din cele 9 incendii, 6 au fost de vegetaţie uscată, resturi vegetale sau menajere, 1 incendiu s-a manifestat la un lan de grâu, 1 la o anexa casă particulară şi unul la un autotren ce transporta aparate de aer condiţionat.
Detaşamentul de Pompieri Arad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şagu care s-a deplasat la intervenţie cu o autospecială, o cisternă şi un tractor, în localitatea Şagu pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un lan de grâu pe o suprafaţă de aproximativ 5 ha, cu posibilităţi de propagare la întreaga cultură şi la culturile învecinate. După aproximativ o oră de intervenţie, incendiul a fost stins în limitele găsite fără a produce alte pagube.
Secţia de Pompieri Bârzava s-a deplasat cu un echipaj format din 1 ofiţer şi 5 subofiţeri pe DN 7 în localitatea Căpruţa pentru interveni la stingerea unui incendiu ce a cuprins un autotren cu dublă remorcă. In momentul sosirii echipajului de intervenţie incendiul se manifesta violent la prima remorcă, cu posibilităţi de propagare la a doua şi la capul tractor. Incendiul a fost localizat şi limitat în 15 minute, fără a se propaga la capul tractor sau la cealaltă remorcă şi stins în aproximativ 45 minute.
Cauza probabilă a incendiului „frecare mecanică” între una dintre roţi şi puntea autotrenului.
No Comments
Comments for Nouă misiuni în 24 de ore are now closed.