O nouă campanie privind prevenţia cardiacă la Sebiş

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on martie 10, 2015 with No Comments

Consiliul Judeţean Arad şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, împreună cu membrii Comisiei Consultative (din care fac parte Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică şi Patronatul Medicilor de Familie Arad), vor demara în luna aprilie o nouă etapă a campaniei privind prevenţia cardiacă, în zona Sebiş, Dezna şi Rănuşa.

Prima etapă a avut loc in perioada 17 noiembrie – 5 decembrie 2014, în comuna Ghioroc. Interesul deosebit de mare de care s-a bucurat în rândul locuitorilor i-a determinat pe membrii Comisiei Consultative să continue şi în alte zone demersurile privind conştientizarea riscurilor la care se expun persoanele care suferă de afecţiuni cardiovasculare. Acţiunile ce vor fi derulate la Sebiş presupun conferinţe de informare medicală a locuitorilor comunei, alături de analize medicale gratuite persoanelor cu vârsta peste 30 de ani, la fel ca şi cele desfăşurate în comuna Ghioroc.

Obiectivele principale sunt responsabilizarea cetăţenilor din cele trei localităţi în ceea ce priveşte menţinerea stării de sănătate (prin controale medicale periodice, respectarea regimului de viaţă recomandat de medic etc.), respectarea tratamentului prescris de medic (doze, durată), dar şi creşterea gradului de comunicare între cadrele medicale şi pacient. Cadre medicale de specialitate vor oferi informaţii pe înţelesul publicului larg şi vor răspunde întrebărilor venite din partea locuitorilor.

„Noi, Consiliul Judeţean, nu investim doar în Sănătate ci şi în toate celelalte sectoare. Dar o naţiune care nu este sănătoasă nu poate să progreseze, aşa cum o naţiune care nu este educată, nu poate să genereze oameni care să o ducă la progres. Pentru a putea face orice alt gen de investiţii, în primul rând trebuie să ai oameni sănătoşi. Omul sănătos este extrem de important pentru societate. De aceea, credem că investiţia în sănătate este una din cele mai importante investiţii pe care poate să le facă o autoritate”  a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Pe de altă parte, membrii comisiei au stabilit ca în comuna Ghioroc, prima locaţie în care s-a desfăşurat acţiunea „Ghioceii Prevenţiei Cardiace” să fie demarate noi acţiuni de informare şi prevenţie pentru persoanele care au fost deja diagnosticate şi riscă să dezvolte boli cardiovasculare. Totodată, persoanele care au fost identificate cu risc major de diabet vor efectua o nouă serie de analize. „Vrem să transmitem un semnal clar atât către populaţie cât şi către cadrele medicale în ceea ce priveşte importanţa prevenţiei, a comunicării între cadrele medicale şi pacient, dar şi a comunicării între specialiştii din domeniul medical” a declarat Nicolae Ioţcu.

Tot în ultima sedinţă a comisiei consultative s-a decis o noua structură, pe trei grupuri de lucru, astfel: grupul de control şi monitorizare a bolilor cardiovasculare – coordonat de dr. Laura Nicolescu; grupul pentru prevenţia bolilor cardiovasculare – condus de dr. Adrian Dărăbanţiu şi grupul pentru screening, diagnostic şi tratare – coordonat de dr. Adrian Wienner.

Managementul campaniei va fi asigurat de compania Houston.

Persoană de contact: Simona Oprea, simona.oprea@houston.ro, 0733.076.381.

 

 

No Comments

Comments for O nouă campanie privind prevenţia cardiacă la Sebiş are now closed.