Participare numeroasă la vernisajul Salonului Internaţional de Artă Fotografică al FotoClubPro Arad

Written by admin. Posted in Cultura

Tagged: , ,

Published on ianuarie 22, 2016 with No Comments

DSC_7539

FotoClubPro Arad a vernisat expoziţia Salonului Internaţional de Artă Fotografică aflat anul aceasta la a IV-a ediție, unde s-au înscris artişti fotografi din 27 de ţări de pe cinci continente, cu peste 700 de lucrări.

Anul acesta salonul s-a derulat sub dublu patronaj, atât al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP) cât şi al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR), ceea ce a dus la dublarea premiilor: s-au acordat medalii şi menţiuni atât din partea FIAP cât şi a AAFR.  Totodată salonul s-a derulat în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean Arad.

De remarcat este faptul că la evenimentul organizat la sala Clio, au fost prezenţi mai mulţi câştigători ai salonului inclusiv, câştigătorul medaliei de aur FIAP, la secţiunea  color,bronz FIAP secțiunea monocrom, Brian Hopper, un artist-fotograf din Irlanda. Alături de el, dintre participanţii la salon au mai fost prezenţi la vernisaj: Stelian Acea (Timişoara), câştigătorul medaliei de aur FIAP, secţiunea monocrom,bronz FIAP secțiunea color, Adela Lia Rusu (Oradea), care a obţinut trei premii: medalia de argint de la FIAP, secţiunea color, argint FIAP de la secţiunea monocrom şi argint AAFR la secţiunea color; Cosmin Micoară (Arad), medalia de aur AAFR la secţiunea color, Grigore Roibu (Deva), medalia de argint AAFR la secţiunea monocrom şi menţiune AAFR la secţiunea color, Daniel Puşcău (Reşiţa), medalia de bronz AAFR la secţiunea color şi menţiune AAFR la secţiunea color. Premiile celorlalţi câştigători vor fi expediate prin poştă alături de albumul Salonului Internaţional de Artă Fotografică.

Expoziţia salonului a fost vernisată de către  preşedintele FotoClubPro Arad alături de Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad, Bujor Buda, preşedintele onorific al Asociaţiei Pro Urbe Arad, Teodor Radu Pantea, reprezentant al juriului salonului şi Călin Andra, vice-preşedinte FotoClubPro Arad. Cei prezenţi la vernisaj au avut parte şi de momente muzicale, susţinute de către folk-istul arădean Nelu Pitic şi de către tânărul violonist Mirel Ştef din Oradea.  De asemenea, la final, cei interesaţi au putut primi albumul Salonului Internaţional de Artă Fotografică.

Preşedintele FotoClubPro Arad, Nelu Scripciuc, a declarat:  „Ne bucurăm că la această ediţie a Salonului Internaţional organizat de asociaţia noastră au participat artişti fotografi din 27 de ţări cu peste 700 de fotografii, faţă de ultima ediţie când am avut doar cinci ţări participante. Trebuie să spunem că este primul salon-concurs din Arad, care se organizează sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică ceea ce aduce un plus valoare clubului nostru.” 

Cu ocazia vernisajului FotoClubPro Arad a acordat şi titlul de „Fotograful Anului” pentru activitatea desfăşurată pe parcursul anului 2015, artistei Silvana Retter, care a venit special din Germania, pentru a-şi ridica premiul, iar Nelu Scripciuc a fost recompensat de Image Colleague Society (ICS) din Statele Unite ale Americii, cu titlul onorific Honorary Fellow ICS (HON.FICS), înmânat de Teodor Radu Pantea, vice-președinte ICS. Expoziţia poate fi vizitată până la finalul lunii ianuarie.

 

No Comments

Comments for Participare numeroasă la vernisajul Salonului Internaţional de Artă Fotografică al FotoClubPro Arad are now closed.