Profesorii vor putea ieşi la pensie, la cerere, în anumite condiţii, cu trei ani înainte de limitele prevăzute de lege. În acest sens, Guvernul a aprobat joi o ordonanţă de urgenţă.
Executivul a aprobat ordonanţa care va reduce norma de ore pentru profesorii cu grad didactic I şi vechime în muncă de peste 25 de ani şi intenţionează să reducă şi vârsta de pensionare tot pentru profesorii cu grad I.
Potrivit Mediafax, daca vor fi aprobate, măsurile vor fi aplicate din semestrul al doilea al acestui an, dar fără să aibă acordul experților Fondului Monetar Internațional.
La începutul şedinţei de guvern de joi, premierul a declarat că prin adoptarea acestei ordonaţe se vor corecta multe nedreptăți suferite de profesori.
Ordonanţa modifică, potrivit Guvernului, şi durata învăţământului profesional şi reglementează probleme privind organizarea învăţământului postliceal, constituirea şi conducerea consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, modalitatea de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în învăţământul preuniversitar de stat, dar şi de norma didactică a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.
No Comments
Comments for Profesorii pot ieşi la pensie mai devreme. Vezi aici condiţiile! are now closed.