Consiliul Judeţean Arad şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, împreună cu membrii Comisiei Consultative din care fac parte Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Patronatul Medicilor de Familie Arad, Colegiul Medicilor Arad, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria Arad şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad au finalizat o nouă campanie de informare medicală pentru publicul larg şi un screening pe tema bolilor cardiovasculare în oraşul Sebiş.
Campania s-a adresat persoanelor cu vârsta de peste 30 de ani, cu domiciul în Sebiş, Dezna şi Rănuşa. La acţiune au luat parte 493 de persoane, 60% femei şi 40% bărbaţi. Majoritatea persoanelor (56%) s-au încadrat în grupa de vârstă 50-69 de ani şi au fost persoane asigurate (93,6%). Participanţii la campanie au beneficiat de o conferinţă de informare medicală pe tema bolilor cardiovasculare, eveniment la care au participat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Feieş, primarul oraşului Sebiş, Conf. univ. dr. Teodora Olariu, inspector Paul Barta şi reprezentantul Spitalului Sebiş – dr Simona Tănase. Prezentarile pe teme medicale au fost susţinute de dr Adrian Wiener, dr Cristian Dina, dr Etelka Koos, dr. Lucia Vesa, dr Cătălin Hreniuc, dr Adrian Dărăbanţiu. Evenimentul a fost moderat de dr Maria Mihaela Szerac.
Conferinţa medicală a fost urmată de screening-ul persoanelor peste 30 de ani cărora li s-au completat chestionare, li s-au facut măsurători (tensiune, greutate, înălţime, circumferinţă abdominală), analize de sânge (glicemie, trigliceride, colesterol total, HDL, LDL, uree, creatinina), EKG. Toţi participanţii au beneficiat de consultaţii cardiologice care au fost făcute de dr Vesna Turcin şi dr Andreea Sfordon.
În urma centralizării datelor s-au constatat următoarele aspecte:
- 32,2% dintre participanţi nu obişnuiesc să meargă la controale periodice la medicul de familie;
- Cele mai frecvente probleme cu care s-au prezentat la medicul de familie au fost durerile în piept (24,1%) şi starea de oboseală (27,8%).
- Motivele principale pentru care oamenii nu s-au prezentat la medic când au avut palpitaţii sau alte probleme cardiace au fost: prezentarea la UPU/CP (18,8%); nu au considerat că e o problemă deosebită (20,6%); problemele au trecut de la sine (19,9%).
- 30% dintre persoane nu au făcut niciodată analize pentru boli de inimă;
- Doar 52,7% dintre respondenţi au afirmat că ştiu să aibă boli de inimă;
- 16,03 % dintre femei şi 59% dintre bărbaţi au risc mai mare de 10% de a dezvolta accidente cardiovasculare coronariene în următorii 10 ani;
- 40% preferă în primul rând să consume carne, 44% legume, fructe, cereale;
- 81,3% dintre participanţi sunt supraponderali!
- 13,2% sunt fumători;
- 25% dintre participanţi nu şi-au măsurat niciodată glicemia;
- 74.4% dintre participantii la campanie au risc crescut de a face diabet, conform scorului de risc american!
- 87.8% fac mişcare mai mult de 30 de minute în fiecare zi;
- 67 de persoane au fost diagnosticate cu HTA;
- 160 de persoane au aflat ca au şi alte patologii în afara de hipertensiune;
- Au fost facute 253 de recomandări pentru investigaţii suplimentare.
Pentru peste 200 de persoane urmează să se repete glicemia şi să se facă teste de toleranţă la glucoză. Din 493 de persoane participante la campanie doar 60 au fost fost declarate sănătoase din punct de vedere cardiologic!
În urma rezultatelor obţinute la Ghioroc şi Sebiş, Comisia Consultativă Arad va stabili un set de măsuri pe termen scurt, mediu şi lung.
Pe termen scurt a fost deja realizat în data de 16 iunie un proiect pilot de informare pe teme medicale cu accent pe bolile cardiovasculare adresat copiilor din clasele V-VIII din Şcoala generală din Ghioroc. Obiectivul principal este de a ajuta copiii să dezvolte un stil de viaţă sănătos, să nu se apuce de fumat şi să îşi ajute şi părinţii şi persoanele apropiate să înţeleagă cum pot fi prevenite bolile cardiovasculare.
Nicolae Ioţcu, preşedinte CJ Arad a declarat, în cadrul conferinţei de presă, faptul că în toamnă acţiunile de prevenţie vor fi orientate către Municipiul Arad. „După ce am studiat situaţia în mediul rural, respectiv în cel urban mic, ne vom îndrepta atenţia către locuitorii municiului Arad, cu acţiuni adresate publicului larg cu vârsta de peste 30 de ani, dar şi elevilor care învaţă în Arad. Acţiunile Comisiei vor avea continuitate şi în toamnă vă vom anunţa şi care este planul de măsuri ce va fi luat de către Comisie. Pe lângă planul de reabilitare, modernizare şi construirea de locaţii noi pentru Spital, pe lângă acţiunile de prevenţie, ne interesează foarte mult gradul de satisfacţie al pacienţilor din Arad. În viitorul apropiat vom derula şi acţiuni prin care să aflăm ce îşi doreşte omul sănătos din Arad de la sistemul public medical şi, mai ales, care sunt provocările cu care se confruntă pacientul care se adresează SCJU şi cu ce soluţii practice putem veni în întâmpinarea lor”.
Dr Cristian Dina a afirmat că proiectul adresat elevilor din Ghioroc reprezintă un început foarte bun în sensul creşterii unei generaţii sănătoase şi a mai spus că există date statistice care demonstrează o scădere cu cel puţin 5% a bolilor cardiovasculare în rândul celor ce menţin un stil de viaţă sănătos.
Dr Carmen Neamţu, director medical SCJU Arad, a reafirmat disponibilitatea conducerii spitalului de a asigura o atenţie sporită pacienţilor şi a anunţat faptul că în curând pacienţii îşi vor putea face programări on-line, cât şi că, în premiera, medicii de familie din judeţ vor fi informaţi periodic referitor la dotările cu aparatură ale spitalului, la noile angajări care vor fi făcute şi că se va face tot posibilul pentru a creşte comunicarea între cadrele medicale din SCJU şi cele din judeţ.
Erika Stark, director DGASPC, şi-a manifestat entuziasmul faţă de proiectul pilot de la Ghioroc, „Inimoase inimi mici, sănătoase inimi mari” şi speranţa că în această toamna proiectul va fi extins la nivelul Municipiului Arad.
Dr Simona Tănase, reprezentant al Spitalului Sebiş, a mulţumit Consiliului Judeţean pentru realizarea campaniei din Sebiş şi a susţinut faptul că acest gen de proiecte trebuie să aibă continuitate.
Dr Maria Szerac, CEO Houston, a prezentat rezultatele campaniei din Sebiş şi a invitat reprezentanţii media să susţină acţiunile Comisiei Consultative prin publicarea de materiale de informare medicală pentru publicul larg. Persoanele din Ghioroc, Miniş, Cuvin, Sebiş, Dezna şi Rănuşa care au participat la campanie vor primi prin intermediul medicilor de familie „Broşura de informare pe tema bolilor cardiovasculare”. În următorul interval de timp, persoanelor din Ghioroc, Miniş şi Cuvin care au avut rezultate nu foarte bune în cadrul campaniei de acum 6 luni li se vor repeta analizele de sânge şi vor fi din nou evaluate pentru a li se stabili evoluţia.
No Comments
Comments for Provocări in domeniul sănătăţii descoperite în urma campaniei de informare şi screening cardiovscular derulate în Sebiş are now closed.