Răzvan Cadar: Fifor și ai lui au mințit, TAROM nu va avea zboruri nici în 2020 de la Arad!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on octombrie 10, 2019 with No Comments

SONY DSC

Compania TAROM demonstrează, oficial, că parlamentarii PSD de Arad au mințit atunci când au spus că aduc pe Aeroportul din Arad curse spre București! TAROM a publicat ieri orarul de zbor pentru primăvara anului viitor, prin care crește numărul zborurilor de pe aeroporturile unde operează deja, dar care lasă Aradul, în continuare, pe dinafară!

 „Fifor, Todor și Tripa au mințit încă o dată arădenii. De această dată cu privire la cursele TAROM. PSD a promis introducerea unor curse spre şi dinspre Arad, dar orarul companiei pe 2020 arată că Aradul este din nou ignorat, iar arădenii din nou amăgiţi de promisiunile parlamentarilor PSD. În schimb, prin acordarea unui ajutor financiar, Consiliul Judeţean îşi arată din nou disponibilitatea de a sprijini Aeroportul Arad, de a-i păstra statutul de aeroport internaţional, pentru a putea opera în continuare curse internaționale, cum sunt cele charter spre Turcia sau Tunisia. Iar până când vom avea o guvernare responsabilă, care va trata cu respect Aradul şi arădenii, să păstrăm aeroportul funcţional, la standarde moderne, capabil în orice moment să primească noi curse aeriene naţionale şi internaţionale”, a declarat Răzvan Cadar, secretar general PNL Arad.

 Astăzi, consilierii judeţeni au votat alocarea sumei de 940.000 de lei cu titlu de ajutor de minimis către SC Aeroportul Arad SA, care a solicitat majorarea capitalului social al societății prin emiterea unui număr de 94 acțiuni cu valoare nominală de 10.000 lei fiecare. Suma este destinată achiziției unor mijloace fixe, echipamente necesare derulării activității aeroportuare. Consiliul Județean Arad este acționar cu aproape 100% din totalul acțiunilor de la Aeroportul Internațional Arad.

 

No Comments

Comments for Răzvan Cadar: Fifor și ai lui au mințit, TAROM nu va avea zboruri nici în 2020 de la Arad! are now closed.