Sărbătoarea de Sânziene îşi are originea de la geto-daci

Din bătrâni se povesteşte că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă si “dau puteri” deosebite florilor si buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile.

Legenda spune că,  în noaptea Sânzienelor, zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Acestea cântă şi împart roade  holdelor, femeilor căsatorite, înmultesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apară semănăturile de grindină.

În cazul în care oamenii nu le sărbatoresc cum se cuvine, zânele se supară, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii . Sânzienele se razbună pe femeile care nu ţin sarbatoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au facut ceva rău, îi aşteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.

Sânzienele reprezintă tot odată si un prilej de întâlnire a tinerilor ce doresc să-şi unească destinele, o sărbatoare a iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cantec şi joc. În ajunul Sânzienelor, fetele şi băieţii care urmează a se căsatori, se adună  seara în sat.

În ziua de Sânziene, toată lumea e cu sufletul deschis

De această sărbătoare, e veselie, voie bună şi toată lumea e cu sufletul deschis. Se ţin bâlciuri cu tiribombe si caluşei. Flăcăii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene şi împletesc cununi, apoi le aruncă peste case. Dacă se lovesc sau se agaţă de horn, vestesc o cununie apropiată. În zorii zilei flăcăii se adună în cete şi străbat satele, cu flori de sanziene la palarii. Se alege “Drăgaica”.

Dintr-un grup de şapte fete, se alege una, iar aceasta  trebuie sa fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bunş dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se imbracă în alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei porneşte prin sat şi pe ogoare.

La intersecţii de drumuri, fetele fac o horă şi cântă voioase.

Adesea “Drăgaicele” sunt confundate cu “Sânzienele”. După unii specialişti, îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă care se învârteşte ameţitor.

Ceremonialul cuprinde apoi întreg satul, iar gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl aşaezăp pe grindă, în şură. Ei speră că până la acea înălţime să li se adune grânele. Bătrânii vorbesc că ielele se adună şi dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau înebuneşte. Tot “înţelepţii” satului cred că cine nu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătura în acea zi poate muri înecat ori trăznit. În popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Însă, pentru ca acest scaldat ritual să aibă efectul scontat, se respectă anumite condiţii: în zori, din locuri necălcate, babele strâng roua Sanzienelor într-o cârpa alba, de pânză nouă, apoi o storc într-o oală nouă.

În drum spre casă, ele nu vorbesc deloc şi mai ales nu trebuie să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea vor fi împlinite, cine se spală cu roua respectivă va fi sănatos si drăgăstos peste an. Femeile măritate pot face şi ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de soţ şi să aibă copii frumosi şi sănătoşi.