O delegație a Universității de Medicină Tradițională Chineză din Shanghai, din care au făcut parte prof.dr. Song Xinyang, conf. dr. Ding Ning şi asist. dr.Wang Shuo a vizitat, zilele trecute, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad – Campusul Universitar, Institutul de Științe ale Vieții, laboratoarele de cercetare, bazele materiale și de cercetare științifică, precum și Clinicile Universitare ale UVVG din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Delegația chineză a fost întâmpinată, în Campusul Universitar „Vasile Goldiș” de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității, prof. univ. dr. Vanda Stan, directorul Departamentului de Limbi Moderne şi al clasei Confucius UVVG, conducerea Facultății de Medicină, Facultății de Farmacie și Facultății de Medicină Dentară, precum și de studenți din cadrul domeniului medical.
În cadrul simpozionului organizat în Sala de Conferințe a UVVG, delegația Universității de Medicină Tradițională Chineză din Shanghai a susținut o prelegere științifică cu titlul: „Dezvoltarea şi Istoricul MTC”, unde a fost prezentată importanța și beneficiile pe care le are medicina tradițională chineză, încă din cele mai vechi timpuri. „S-a subliniat importanța abordării holistice a pacientului, care să beneficieze atât de abordarea şi rezultatele medicinii vestice, dar şi de metodele complementare asiatice caracteristice MTC”, a precizat prof. univ. dr. Vanda Stan, directorul Departamentului de Limbi Moderne şi al clasei Confucius din cadrul UVVG.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității, a transmis salutul d-nei prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și a subliniat importanța colaborării și parteneriatului cu Universitatea de Medicină Tradițională Chineză din Shanghai. „Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prin conducerea Universității, îmbrățișează încheierea parteneriatelor educaţionale în domeniul Medicinii Tradiţionale Chineze şi susţine organizarea de proiecte comune, cercetare ştiinţifică, workshop-uri şi prezentări atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru studenţii şi cadrele instituţiei noastre, care înţeleg importanţa abordării actului medical integrativ, nu doar reducţionist”.
„În calitate de experți în MTC, delegația Universității de Medicină Tradițională Chineză din Shanghai se alătură celorlalţi parteneri universitari medicali din China cu care am semnat Memorandumuri de cooperare şi parteneriate în vederea schimburilor ulterioare de studenţi şi cadre universitare medicale, care să lucreze în echipă, într-o abordare holistică vestică şi estică a unui eşantion reprezentativ de pacienţi. La această oră avem deja, în instituţia noastră un student chinez, în cadrul Facultății de Medicină, care va petrece un semestru în instituţia noastră. În curând, vom avea și un cadru didactic, profesor în acupunctură, care va efectua prezentări practice şi prelegeri de specialitate, în cadrul instituţiei şi al comunităţii locale. Dorim să avem o colaborare de perspectivă și de viitor cu toate Universitățile din Europa și din alte continente, pentru binele pregătirii studenților și cadrelor didactice de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, cărora ne preocupăm să le aducem, în permanenţă, în cadrul Facultăţii de Medicină, noutăţi medicale şi vorbitori de prestigiu de pe toate meridianele lumii”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
No Comments
Comments for Simpozion pe tematica – medicină tradițională chineză, în Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad cu oaspeţi de la Universitatea de Medicină Tradițională Chineză din Shanghai are now closed.