Începând de mâine, Baza „Activ” este gazda celui de-al cincilea turneu din cadrul Circuitului Internațional de tenis masculin al României, Arad Plaza Activ Trophy, competiţie dotată cu premii de 10.000 de dolari, la care și-au…
“Dragi arădeni, vă scriu nu pentru a vă cere votul, ci pentru a vă cere sprijinul, pentru a fi solidari. Suntem la sfârșitul campaniei electorale, suntem foarte aproape de finalul unei lupte care ne va…
“DESTUL! ARADUL A SUFERIT DESTUL, NOI AM SUFERIT DESTUL! Nu mai vrem lucruri de mântuială, nu mai vrem să fim pe primul loc la numărul cel mai mare de bolnavi, cu cele mai multe și…
“Dragi arădeni, Stimați candidați la Primăria Municipiului Arad, Avem acum ocazia ca pe timpul actualei campanii electorale să dezbatem, cu cărțile pe masă, problemele și „bolile” de care suferă Aradul, pentru ca arădenii sa poată…
„Mulţumesc arădenilor care au fost alături de noi la lansarea candidaţilor noştri şi îi mulţumesc în mod special şi președintelui Traian Băsescu care a afirmat că sunt o soluţie foarte bună pentru Arad. De asemenea…
Samuel Caba, candidatul Partidului Mişcarea Populară la funcţia de primar al Municipiului Arad, a tras un semnal de alarmă în legătură cu o nouă investiţie a primăriei care ridică semne de întrebare. „Am văzut că…
Parcul Kinsky, situat în sectorul Praga 5 a găzduit la finele săptămânii trecute Sărbătoarea Românilor din Cehia. Evenimentul a beneficiat şi de prezenţa unei consistente delegaţii arădene, formată din tineri artişti ai ansamblului folcloric Sânzâinele,…
Începând din anul 1998, pe data de 26 iunie este sărbătorită „Ziua Drapelului Național”. Astfel, în după-amiaza zilei de vineri, Organizația de Tineret a PNL Arad (TNL Arad) a demarat o acțiune prin care tinerii…
Nicolae Ioţcu, președintele Consiliului Județean Arad și membru al PNL, a lansat, astăzi, o petiție de protest față de măsurile prin care Guvernul PSD, condus de Victor Ponta, sărăcește Județul Arad. Prin intermediul petiției, inițiate…
Co-președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, se declară uluit de lejeritatea cu care tratează consilierii și parlamentarii PSD problemele arădenilor și proiectele atât de necesare care prevăd modernizarea municipiului și a județului Arad. „Nu poți să…
CET Arad a ajuns să fie executat silit, cu maşini şi utilaje puse sub sechestru, din cauza proastei conduceri în subordinea primarului Gheorghe Falcă. „Arădenii riscă să suporte consecinţele proastei administraţii din perioada Falcă. Actualul…
Iustin Cionca şi Gheorghe Falcă, candidaţii arădeni ai PDL la alegerile europarlamentare au fost prezenţi azi în piaţa de la Beliu, acolo unde s-au întâlnit cu locuitori ai zonei. Cei doi i-au avut alături pe…
Recent în Serbia a avut loc „Semimaratonul Novi Sad“, o competiţie la care au fost prezenţi şi alergători arădeni. La start s-au aliniat 412 participanți, din 15 țări (Serbia, Marea Britanie, Germania, Slovenia, România,…
Concursul interjudețean de matematică ”Traian Lalescu” s-a desfăşurat, în perioada 22 – 24 martie 2013, la Arad, sub patronajul Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, în organizarea Inspectoratului Şcolar al…